Evenimentul zilei

Lun09232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru, „ClassFest” în plină desfășurare în chișinău

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru, „ClassFest” în plină desfășurare în chișinău

08 Mai 2019 - 

Evenimentul a adunat studenţi de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chişinău, dar şi tineri din străinătate.

Aceştia vor prezenta producţiile cinematografice, la care au muncit timp de un an.

De coordonarea atelierelor și master-class-urilor se ocupă cineaşti şi regizori cu experienţă în arta cinematografică: Ruben Grigoryan, regizor de film (Armenia), Assiya Baigozhina, jurnalist, cineast (Kazahstan), Andrei Kaminskiy, regizor de film (Rusia) și Valentin Marchenko, regizor de film (Ucraina).

La festivalul de la Chişinău participă peste 50 de tineri studenţi moldoveni, dar şi din 12 ţări, printre care Belarus, Armenia, Germania, Polonia, România, Rusia, Uzbekistan, Ucraina şi Italia.

„Niciodată nu am avut turkmeni, kirghizi, azerbaidjani. O parte din lumea musulmană, o parte din europa centrală şi occidentală. Bucuria noastră este să vedem cum gândesc ceilalţi”, a spus regizorul, scenaristul, profesorul AMTAP, Vlad Druc.

Programul festivalului conține și expoziţii de scenografie cinematografică, realizate de studenţii catedrei Studii Teatrale şi Scenografie; expoziţii de fotografie propuse de studenţii Departamentului Multimedia (AMTAP) şi recitalurile muzicale susţinute de studenţii din Orchestra Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

„În acest an vor avea loc master-class-uri și prezentări de film, iar noi ne bucurăm că în ultima perioadă a crescut numărul de filme create în Republica Moldova. Credem că cineaștii de la noi vor intra în proiecte de colaborare realizate între școlile de film de la Chișinău și între țările care vor veni în următoarele zile”, spune Andrei Chistol, secretarul de stat al domeniului culturii din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului este de a promova tinerele talente, iar schimbul de experienţă între şcoli este una dintre cele mai bune metode în acest sens.

„De ani de zile încercăm prin acest eveniment să verificăm în primul rând metodele şi mijloacele noastre de activitate pedagocică în pregătirea cadrelor. Vom avea prilejul să vedem despre ce vor să vorbească tinerii scenarişti, regizori, operatori”, a comunicat directorul Festivalului “ClassFest”, Svetlana Târţău.

Timp de o săptămână, în cadrul festivalului, vor fi proiectate filme de scurt şi lung metraj – de la documentare şi comedii până la drame şi horror.

„Tinerii, cred eu, au acest prilej de a stabili contacte şi oportunităţi de viitor. O cinematografie bună poate deveni o industrie care să aducă venit şi beneficiu unei societăţi, unui stat”, a afirmat directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Valeriu Matei.

Evenimentul este organizat cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” și a Centrului Cultural German ”AKZENTE”. Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru „ClassFest” se află la cea de a IX-a ediție.

Lasă un comentariu