Evenimentul zilei

Dum09222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Festival al românilor la Complexul Vatra pe 14 și 15 septembrie

Festival al românilor la Complexul Vatra pe 14 și 15 septembrie

19 August 2019 - 

Un Festival Cultural al Românilor de Pretutindeni va avea loc pe 14 și 15 septembrie la Complexul etno-cultural VATRA, din raionul Strășeni.

După cum anunță organizatorii timp de două zile vizitatorii Festivalului vor trăi românește, sub un singur acoperiș fiind expus întreg tezaurul cultural din tot spațiul românesc.

Platoul Complexului va fi transformat într-un spectacol cultural plin de obiceiuri, port popular și folclor, care sunt comori inestimabile, ce definesc un popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor.

De asemenea se va încerca crearea unei punți de comunicare și solidaritate atât între generații, cât și între localitățile înfrățite din Republica Moldova, România, Ucraina și Serbia, prin promovarea și conservarea valorilor culturale autentice, se menționează într-un comunicat al organizatorilor.

Participanții la Festival vor putea gusta din bucatele tradiționale românești, pregătite după rețete autentice, vizita mai multe zone expoziționale, care vor include produse artizanale autentice românești și elemente ale portului tradițional din tot spațiul românesc.

De asemenea în cadrul evenimentului va fi organizată cea mai mare paradă a portului tradițional românesc din toate județele, municipiile și orașele României cât și din raioanele, orașele și satele Republicii Moldova.

Lasă un comentariu