Evenimentul zilei

Vi11222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Ce încălcări au mai sesizat observatorii Promo-LEX până la această oră

Ce încălcări au mai sesizat observatorii Promo-LEX până la această oră

20 Octombrie 2019 - 

Promo-LEX a anunțat că până la această oră s-au înregistrat peste 150 de rapoarte de incidente.

Printre acestea se numără transportarea organizată a alegătorilor, dar și instalarea unui magazin ambulant în fața unei secții de votare.
Conform unui briefing susținut de Asociație, o secție de votare a fost închisă temporar deoarece nu funcționa sistemul SIAS Alegeri. Astfel, s-a luat decizia să se închidă ușile până la soluționarea problemei, iar alegătorii nu au putut intra în incinta secției timp de 10 minute.
De asemenea, s-au constatat 15 cazuri în care publicitatea electorală este amplasată în apropierea secțiilor de votare, 15 cazuri de agitație electorală, 5 cazuri în se presupune că s-ar fi încercat remunerarea alegătorilor în schimbul voturilor și 9 cazuri de transportate organizată a persoanelor către secțiile de votare.
La fel, observatorii Promo-LEX sesizează 9 situații în care persoane neautorizate se aflau în preajma sau în incinta secției de votare, 2 cazuri de violență sau intimidări și 11 cazuri în care în cabinele de vot nu se afla o singură persoană.
Alegătorii ar fi încercat să fotografieze buletinul în 12 cazuri, iar în altele 5 nu le-au utilizat corespunzător, le-au aruncat jos sau le-au lăsat în cabina de vot. Totodată, 26 de cetățeni au depistat greșeli în listele electorale.

Lasă un comentariu