Evenimentul zilei

Vi10202017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Chisinau Ușile larg deschise pentru investițiile străine: premierul Pavel Filip a semnat Angajamentul și Foaia de parcurs pentru stimularea acestora

Ușile larg deschise pentru investițiile străine: premierul Pavel Filip a semnat Angajamentul și Foaia de parcurs pentru stimularea acestora

15 Iunie 2017 - 

Principalele acțiuni pentru atragerea și menținerea investițiilor private în Republica Moldova au fost trasate în Angajamentul și Foaia de parcurs ale Consiliului Economic cu privire la politicile investiționale, aprobate astăzi într-o ședință prezidată de prim-ministrul Pavel Filip.

În debutul şedinţei, șeful Executivului a relevat activitatea de succes a Consiliului Economic, menționând necesitatea implicării mai largi a oamenilor de afaceri pe această platformă permanentă de comunicare, relevă serviciul de presă al Guvernului.

Prim-ministrul a vorbit despre beneficiile implementării Reformei Guvernului și a celei Regulatorii. „Nu a fost simplu, pentru că, după cum e și firesc, a existat o rezistență internă a instituțiilor, care s-au obișnuit să acționeze într-o manieră oarecare și această schimbare nu este una ușoară. (Iertată fie-ne paranteza, dar cum se poate! Premierul să se plângă pe rezistența subalternilor!??). Pe de o parte, va scădea presiunea asupra agenților economici, pe de alta, controalele vor fi previzibile și transparente, iar responsabilitatea agenților economici va spori pentru că acestea vor fi de calitate”, a subliniat Pavel Filip.

În particular, potrivit Foii de parcurs cu privire la politicile investiționale, Executivul intenționează să creeze un mecanism eficient de examinare a plângerilor investitorilor, să optimizeze în continuare procedura de acordare a vizelor și permiselor de muncă pentru cetățenii străini și să publice periodic un inventar al tuturor stimulentelor oferite investitorilor (Sperăm că nu vor exista indicații de genul celor date de un fost premier, privind „rasslablenia” în aranjamentele fiscale).

Totodată, vor fi fortificate capacitățile instituționale ale Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor (MIEPO) și va fi creată o sursă oficială de informare a investitorilor cu privire la potențialii parteneri din Republica Moldova. În demersul de a spori competitivitatea țării pentru investițiile autohtone și străine, Guvernul mizează și pe asistența tehnică a partenerilor externi.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, la finele anului 2016, stocul total de investiţii străine directe în economia națională se cifra la 3,58 miliarde de dolari, în creștere cu 3,3% față de anul 2015. Ponderea majoritară a acestora era asigurată de investitori din Uniunea Europeană, iar principala activitate economică ce a beneficiat de capital străin rămâne industria prelucrătoare, urmată de activitățile financiare.

 

Lasă un comentariu