Evenimentul zilei

Lun09162019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara
03 Aug 2018
Publicat în Din tara

În următoare zile, numărul echipajelor de patrulare și de inspectori pe drumurile naționale se va dubla. Inspectoratul Național de Patrulare informează că își va intensifica activitatea. Măsurile au loc în contextul numărului mare de încălcări rutiere depistate pe parcursul zilei, de peste patru mii de abateri.

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Doi conaționali, rude de gradul al doilea, sunt cercetați penal pentru contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari. Aceștia au încercat să scoată ilegal din țară 485.627 de lei românești, echivalentul a peste 100.000 de euro sau 2 milioane de lei moldovenești.

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat la porcii domestici din satul Giurgiulești, raion Cahul. 

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Acoperișul unei case din satul Sofia, raionul Hâncești, a ars parțial, iar o bucătărie de vară, cu suprafața de 18 metri pătrați, a fost distrusă în totalitate de foc. Incendiul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 3 august.

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Pe parcursul ultimelor 4 zile, peste 4.000 de abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere (RCR) au fost depistate de inspectorii de patrulare. 

03 Aug 2018
by  - 
Publicat în Din tara

Salvatorii au fost solicitați, vineri noaptea, pentru a interveni la efectuarea lucrărilor de descarcerare pe traseul Rezina – Orhei în apropiere de localitatea Ciniseuți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01.33 de minute. 

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

În ultimele 24 de ore, Poliția de Frontieră a înregistrat mai multe acțiuni ilegale. 

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru vineri, 3 august, cer variabil și temperaturi între 25 și 30 de grade Celsius, presiune atmosferică - normală.

03 Aug 2018
Publicat în Din tara

Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat în satul Giurgiulești din raionul Cahul. Într-o gospodărie individuală, care avea zece porci, trei au murit. Animalele moarte au fost arse, iar celelalte șapte au fost sacrificate și arse, de asemenea, transmite IPN.

01 Aug 2018
by  - 
Publicat în Din tara

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au descins în această dimineață în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, la domiciliile a trei cetățeni moldoveni bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj piscicol. De la aceștia au fost ridicate arme și mai multe unelte pescărești, care sunt interzise prin lege.

01 Aug 2018
Publicat în Din tara

Doi cetățeni moldoveni care transportau ilegal bunuri, în valoare de aproximativ 70 de mii de lei, au fost depistați în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni. 

01 Aug 2018
Publicat în Din tara

Mai multe localități din țară au fost afectate în urma ploilor torențiale din 31 iulie. 

01 Aug 2018
Publicat în Din tara

În ultimele 24 de ore, Poliția de Frontieră a înregistrat mai multe acțiuni ilegale.

01 Aug 2018
Publicat în Din tara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează pentru miercuri, 1 august, oraj fără precipitații și temperaturi între 28 și 33 de grade Celsius, presiune atmosferică - normală.