AMVVD o să ducă la Așezământul Social ” Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, nu doar alimente, haine, aparatură, mobilier, jucării ci și o parte din sufletele lor.
„Pe câmpul de luptă am reușit să fim puternici, iar la Așezământ doar buni prieteni. Emoția ne-a înfrânt însă de la primul contact cu ochii blânzi și naivi ai copiilor, dar mai ales surâsul lor sincer. Copiii pentru care ne rugăm, alături de părintele Valentin Stefan și preoteasa Veronica Stefan, să răsară soarele pe-a vieții stradă. Este greu să fim OAMENI într-o lume atât de întunecată? Nu! D-asta de câte ori putem vom face ceva pentru ei”, este declarația unui membru AMVVD.
După zile pline de muncă, după ce au reușit să termine activitățile numeroase care le-au avut în ultimul timp, după cinstirea veteranilor din teatrele de operații AMVVD și-a îndreptat toată atenția asupra copiilor şi mamelor maltratate de la Aşezământul Social ,,Sfinții Mihail si Gavriil” din comuna Slobozia, județul Giurgiu.
Astăzi, trei membri ai Consiliului Director al AMVVD, doamna Anda Udrea împreună cu veteranul Viorel Bujor și directorul de comunicare al AMVVD Adrian Udrea au fost la cumpărături pentru micuții care au avut un trai greu și care încearcă să câștige bătălia cu suferința.
Mâine dimineață vor ajunge cu ajutoare (alimente, hăinuțe, încălțăminte, aparatură electronică, mobilier, rechizite și jucării) la cei pe care-i vizitează de la înființarea asociației, de cel puțin trei ori pe an.
„AMVVD mulțumeste tuturor donatorilor care au sprijinit această campanie şi vă aşteaptă alături şi la viitoarele acțiuni umanitare, pentru că împreună putem readuce zâmbetul pe chipul celor aflați în suferință. Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea!”, a declarat președintele asociației pe pagina oficială de facebook.