Evenimentul zilei

Lun11182019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție R. Moldova, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru condiții inumane în penitenciar

R. Moldova, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru condiții inumane în penitenciar

31 Mai 2018 - 
Foto: www.realitatea.md Foto: www.realitatea.md

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Pocasovschi și Mihăilă c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 1089/09), prin care a decis în unanimitate, că au existat o încălcare în cayul ambilor reclamanţi a Articolului 3 (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către Moldova și o încălcare a Articolului 13 (dreptul la o cale de atac efectivă) față de primul dintre cei doi reclamanți ai Republicii Moldova. Totodată, Moldova a fost obligată să achite prejudicii cumulate de 6300 Euro, informează lhr.md.

Cererea s-a referit la plângerea reclamanților de a fi deţinuţi în condiții inadecvate într-o închisoare moldovenească din Transnistria a cărei electricitate și apă au fost întrerupte de „Republica Moldovenescă Nistreană” (rmn) şi că procedurile civile intentate de ei au fost excesiv de lungi.

Curtea a constatat că, deși autoritatea municipală care a decis sistarea utilităților era controlată de „rmn”, penitenciarul însăși era sub controlul guvernului moldovenesc.

Curtea a fost de acord cu constatările la nivel naţional că reclamanţii au fost deţinuţi în condiții inumane între septembrie 2002 și aprilie 2004 din cauza lipsei de apă, electricitate, alimente și căldură. Instanțele naționale au acordat despăgubiri, cu toate acestea, suma era inferioară celei date în mod normal de Curte. Reclamanţii au suferit, prin urmare, o încălcare a drepturilor lor în temeiul Convenției și Curtea a decis achitarea unor sume suplimentare pentru prejudiciul moral.

În fapt

Reclamanții, Ruslan Pocasovschi și Ion Mihăilă, sunt cetățeni moldoveni care s-au născut în 1975 și respectiv 1976 și locuiesc în Cahul și Cetireni. La momentul de referinţă, ei executat sentințe în Penitenciarul nr. 8 din Bender. Penitenciarul se află sub jurisdicția Moldovei, însă orașul Bender este controlat de „rmn”.

În septembrie 2002, a fost sistată aprovizionarea cu apă, energie și încălzire a penitenciarului, iar apa și electricitatea nu au fost reconectate până în februarie 2003. În luna iulie a aceluiași an, utilităţile au fost întrerupte din nou, „autoritățile rmn” insistând că penitenciarul trebuia să fie închis.

Reclamanţii, care au avut tuberculoză, au rămas în penitenciar de-a lungul perioadei în care utilitățile au fost întrerupte. Aceștia au fost transferați în alte locuri de detenţie în septembrie 2004 (Ruslan Pocasovschi) şi  în martie 2004 (Ion Mihăilă). Ulterior, ambii au fost eliberați condiționat.

Cu ajutorul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, reclamanţii și alți deținuți au exercitat presiuni în 2003 și 2004 asupra autorităților moldovenești pentru îmbunătățirea condițiilor în penitenciar și pentru a interveni pe lângă „autoritățile rmn” în stabilirea şi pedepsirea persoanelor responsabile de sistarea utilităţilor, dar nu a avut loc nicio investigaţie.

În martie 2004, Comitetul Helsinki a înaintat o cerere de despăgubire a persoanelor deținute, inclusiv reclamanții. Curtea de Apel din Bender, în iunie 2009, a acordat în cele din urmă fiecărui reclamant suma de 20.000 Lei (1.266 Euro în acel moment) ca despăgubiri, recunoscând încălcarea drepturilor lor pe motive de detenție în condiţii inumane. Instanța a constatat că, după ce utilitățile au fost oprite, penitenciarul nu mai putea să ofere hrană sau tratament adecvat pentru tuberculoză. Nu exista acces la dușuri și doar două ore de electricitate pe zi, furnizate de un generator cu putere redusă.

Reclamanții s-au plâns de condițiile de detenție inumane în temeiul Articolului 3 (interzicerea torturii și a tratamentului inuman sau degradant). De asemenea, ei au invocat articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) în legătură cu procedura de compensare și au ridicat o problemă în temeiul articolului 13 (dreptul la o cale de atac efectivă) în ceea ce privește plângerile lor cu privire la condițiile de detenție.

Decizia Curții

Curtea a constatat iniţial că reclamanţii și-au depus cererea împotriva Rusiei în afara termenului de șase luni, astfel încât plângerile împotriva acestei țări au fost declarate inadmisibile. De asemenea, a constatat că Moldova avea competență deplină asupra penitenciarului, chiar dacă orașul însuși era controlat de „rmn”.

Curtea a menționat că instanțele naţionale au constatat că condițiile din penitenciar în perioada septembrie 2002 până în aprilie 2004 au fost inumane. În timp ce Guvernul a declarat că a luat măsuri de îmbunătățire a situației, aceste măsuri au fost luate abia după februarie 2004, până la sfârșitul perioadei de detenție a reclamanților.

În acord cu hotărârile instanțelor naționale, care au constatat încălcarea drepturilor reclamanţilor și le-a acordat despăgubiri, Curtea a declarat că întrebarea care a rămas de elucidat a fost dacă aceștia ar putea încă să pretindă că sunt victime ale încălcării drepturilor lor în temeiul Convenției.

Pentru a răspunde la această întrebare, Curtea a analizat suma despăgubiriilor, echivalentul a 1.266 Euro. Curtea a constatat că suma era mult sub ceea ce acordase în cauze similare, în special având în vedere condițiile dure în care s-au aflat reclamanţii și faptul că au fost deținuți în astfel de condiții pentru o perioadă relativ îndelungată.

În consecință, reclamanţii ar putea să pretindă că sunt în continuare victime, iar Curtea a constatat o încălcare a drepturilor lor în temeiul Articolului 3.

Curtea a constatat că durata procedurilor civile de compensare, de șase ani, nu a încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil în temeiul Articolului 6 § 1, deoarece cazul a fost complex și Comitetul Helsinki a contribuit la întârziere.

Cu toate acestea, a constatat o încălcare a articolului 13 în ceea ce privește primul reclamant (Ruslan Pocasovschi), deoarece acțiunea în instanţele naţionale nu a reprezentat un remediu eficient în îmbunătățirea condițiilor de detenție, furnizând doar despăgubiri. Primul reclamant fusese încă în închisoare atunci când a început acțiunea în justiție și, prin urmare, nu avusese un remediu efectiv. În schimb, cel de-al doilea reclamant fusese deja eliberat și, prin urmare, nu putea solicita o îmbunătățire a condițiilor sale.

Curtea a hotărât ca Moldova să achite 3.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral primului reclamant și 1.800 Euro celui de-al doilea reclamant. Totodată, Curtea a acordat ambilor reclamanţi 1.500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Lasă un comentariu