Evenimentul zilei

Joi08222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Doi camerunezi şi un moldovean, trimiși pe banca acuzaților pentru organizarea migraţiei ilegale

Doi camerunezi şi un moldovean, trimiși pe banca acuzaților pentru organizarea migraţiei ilegale

06 Martie 2019 - 

Doi cetăţeni ai Camerunului împreună cu un moldovean, originar din Congo, care a dobândit anterior cetăţenia Republicii Moldova, vor fi judecaţi pentru organizarea migraţiei ilegale. Procuratura municipiului Chişinău, de comun cu ofiţerii Poliţiei de Frontieră, a finalizat urmărirea penală şi a deferit dosarul de învinuire a celor trei în judecată.

Potrivit probatoriului, în intervalul lunilor august-noiembrie 2018, inculpaţii, care acţionau în cadrul unui grup criminal, au organizat, contra sumei de 6.000 de euro, şi cu paşapoarte false, intrarea, şederea şi tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova pentru mai multe persoane originare din Camerun şi alte state africane, destinaţia finală fiind Uniunea Europeană.

Acţiunile ilicite ale acestora au fost zădărnicite atât pe Aeroportul Internaţional Chişinău, cât şi la frontiera Leuşeni-Albiţa, în timp ce inculpaţii încercau să ajungă în UE, având bilete la cursa Chişinău – Milano şi Chişinău – Bucureşti. Procurorii şi poliţiştii de frontieră i-au reţinut în timp ce aceştia încercau să justifice scopul călătoriei, în baza documentelor  ce aparţineau unor cetăţeni ai Franţei, care le ofereau dreptul de a intra fără viză atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi ulterior, pe teritoriul Uniunii Europene. 

În scopul eventualei aplicări a măsurii de siguranţă confiscarea specială/extinsă, au fost puse sub sechestru mijloace băneşti în sumă de 1.100 de euro, ridicate în cadrul reţinerii unuia dintre învinuiţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă amenzi de până la 67.500 de lei sau închisoare de la 5 la 7 ani. Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpaţii riscă să achite şi cheltuieli judiciare evaluate la circa 40 de mii de lei.

Lasă un comentariu