Evenimentul zilei

Ma09172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Un bărbat din Florești, condamnat la ani grei de pușcărie pentru omorul amantului fostei sale concubine

Un bărbat din Florești, condamnat la ani grei de pușcărie pentru omorul amantului fostei sale concubine

28 Martie 2019 - 

Un bărbat din Florești, împreună cu un amic din Ialoveni, au fost condamnați la 20 şi, respectiv, 13 ani şi 4 luni închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru omor, săvârşit cu o deosebită cruzime, a unui bărbat. 

Potrivit probatoriului, crima a avut loc în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2018, în oraşul Floreşti. Înnebunit de gelozie pe motiv că femeia-l părăsise pentru un alt bărbat, inculpatul, împreună cu un amic, au pus la cale omorul amantului fostei sale concubine. Astfel, pregătind toate detaliile crimei şi luând în chirie un automobil, cei doi au aşteptat ca bărbatul să revină acasă de la muncă. 

Astfel, în timp ce unul dintre inculpaţi i-a blocat, cu maşina, calea de acces spre gospodărie, celălalt i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu o bâtă din lemn, până l-au lăsat inconştient. În continuare, agresorii au urcat bărbatul în portbagajul maşinii, deplasându-se în pădurea din preajma satului Rădulenii Vechi. Aici, au stropit corpul victimei cu inflamabil şi l-au incendiat.

Cadavrul carbonizat al bărbatului a fost descoperit peste câteva ore de la crimă de nişte localnici care munceau în câmp. Imediat au fost alertaţi oamenii legii care, au demarat investigaţiile. Ulterior, cei doi indivizi, cu vârstele de 20 şi 40 de ani, au fost arestaţi şi până la sentinţă s-au aflat în custodia statului.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, cei doi au fost obligaţi să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material de 39 mii de lei.

Sentinţa este cu drept de atac.

Lasă un comentariu