Evenimentul zilei

Lun11182019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Panorama „Autopsiile” planetare indică faptul că planetele din categoria Pământului ar putea fi prezenţe comune în Univers

„Autopsiile” planetare indică faptul că planetele din categoria Pământului ar putea fi prezenţe comune în Univers

18 Octombrie 2019 - 

O nouă modalitate de a studia planetele din alte sisteme solare - prin realizarea unor „autopsii pe cadavrele” unor planete devorate de stele pitice albe - arată că planetele telurice, cu geochimie similară Pământului, ar putea fi prezenţe comune în cosmos, relatează Reuters, citat de Agerpres.

 

Într-un studiu publicat joi, cercetătorii au studiat 6 pitice albe ale căror câmpuri gravitaţionale puternice au distrus planetele şi alte obiecte cosmice aflate pe orbită. Ei au descoperit astfel că materialele din care sunt alcătuite planetele telurice, precum Pământul sau Marte sunt foarte răspândite în cosmos.

Această descoperire susţine ipoteza că există un număr mare de planete capabile să susţină viaţa în afara Sistemului Solar.

„Cu cât descoperim mai multe lucruri în comun între planetele din Sistemul Solar şi cele de pe orbitele altor stele, cu atât cresc şansele ca Pământul (cu tot cu viaţă) să nu fie ceva neobişnuit”, susţine Edward Young, profesor de geochimie la University of California, Los Angeles (UCLA), care a coordonat noul studiu publicat în jurnalul Science. „Cu cât există mai multe planete de tipul Pământului, cu atât sunt mai mari şansele să existe viaţă şi în alte părţi ale Universului”, a adăugat el.

Primele planete aflate în afara Sistemului Solar, denumite exoplanete, au fost descoperite începând cu jumătatea anilor '90, însă a fost dificil pentru oamenii de ştiinţă să le determine compoziţia. Studierea piticelor albe oferă o nouă metodă pentru a afla ce tip de planete sunt diferitele exoplanete.

O pitică albă este nucleul care se stinge încet al unei stele de tipul Soarelui. Când o stea precum Soarele moare, îşi extinde straturile exterioare şi restul colapsează, rezultând o entitate relativ mică dar extrem de densă, depăşită în densitate doar de stelele neutronice şi de găurile negre.

Planetele şi alte obiecte ce s-au aflat pe orbita unei astfel de stele pot fi proiectate în spaţiul interstelar sau pot rămâne în apropierea acestor nuclee stelare dense. Dacă rămân în apropierea acestor câmpuri gravitaţionale imense, vor fi pulverizate şi transformate în praf care va dispărea, absorbit de stea, conform lui Alexandra Doyle, cercetător la UCLA.

„De aici ne-a venit ideea cu „autopsia””, a adăugat ea, precizând că prin observarea elementelor din aceste corpuri planetare distruse putem detecta din ce categorie de planete făceau parte. Cercetătorii au observat o caracteristică fundamentală a rocilor de pe aceste planete: starea lor de oxidare. Cantitatea de oxigen prezentă în timpul formării acestor roci a fost ridicată - la fel cum a fost şi în perioada formării planetelor telurice ale Sistemului Solar. Ei su-au concentrat asupra fierului, care oxidat devine rocă.

„Rocile sunt roci, chiar dacă se formează în jurul altor stele”, a subliniat Young.

Cea mai apropiată dintre cele 6 pitice albe se află la aproximativ 200 de ani lumină de Pământ, iar cea mai îndepărtată la 665 de ani lumină.

Lasă un comentariu