Evenimentul zilei

Ma10152019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție România În cadrul vizitei în SUA Viorica Dăncilă se va întâlni cu vicepreşedintele Mike Pence

În cadrul vizitei în SUA Viorica Dăncilă se va întâlni cu vicepreşedintele Mike Pence

21 Septembrie 2019 - 

Premierul Viorica Dăncilă a precizat sâmbătă că în cadrul vizitei pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare va avea o întrevedere cu vicepreşedintele Mike Pence şi va participa la o reuniune privind combaterea terorismului.

"Pentru noi, parteneriatul strategic cu SUA reprezintă o prioritate, având în vedere că SUA este partenerul strategic care ne asigură securitate. Cred că este timpul să fim mult mai pragmatici şi să punem în practică proiectele comune pe care le avem cu SUA. De aceea, vom semna un memorandum pe Energie, vom avea întâlniri cu oamenii de afaceri, cu companii puternice din SUA, unde vom vorbi despre situaţia din România, vom avea întâlniri cu membri ai Departamentului de Stat, dar şi întâlniri pe care le vom avea cu comunitatea românilor din SUA şi, bineînţeles, cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence", a declarat premierul la Alba Iulia.
Viorica Dăncilă a adăugat faptul că va avea întâlniri şi cu secretarul general adjunct al ONU şi va participa la o reuniune privind combaterea terorismului, alături de regele Iordaniei şi preşedintele Franţei.
Prim-ministrul s-a mai întâlnit cu vicepreşedintele SUA în luna martie, în marja Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice, ce a avut loc la Washington.
Vineri, la Reşiţa, Viorica Dăncilă preciza că vizita pe care o va efectua în SUA este una de lucru, în cadrul ei urmând a fi semnat un memorandum pe Energie, dar şi un document cu Banca Mondială în domeniul Sănătăţii, reiterând că ea şi delegaţia pe care o va conduce nu vor merge în SUA să facă poze, ci să obţină rezultate.
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a participat sâmbătă la Conferinţa judeţeană a PSD Alba, în cadrul căreia a fost reales la conducerea organizaţiei deputatul Ioan Dîrzu.

Lasă un comentariu