Evenimentul zilei

Sam09212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Social Oamenii din Chetrosu și Merenii Noi, revoltați de mirosul care vine de la râul Bâc: „Este o problemă gravă nu doar pentru populație, ci pentru întregul ecosistem”

Oamenii din Chetrosu și Merenii Noi, revoltați de mirosul care vine de la râul Bâc: „Este o problemă gravă nu doar pentru populație, ci pentru întregul ecosistem”

10 Septembrie 2019 - 

Localnicii din satele Chetrosu și Merenii Noi din raionul Anenii Noi au organizat luni seara, 9 septembrie, o acțiune de protest pe podul care trece peste râul Bâc. 

Oamenii spun că nu mai pot suporta mirosul neplăcut care este resimțit tot mai mult în ultima perioadă. Populația a semnat și o petiție adresată conducerii de stat și comisiei parlamentare de profil, în care menționează despre poluarea râului Bâc și despre consecințele acestui fenomen, relatează IPN.

„Mirosul este pur și simplu insuportabil dimineața și seara. Toată ziua stai cu ferestrele închise pentru că-i soare și-i cald, iar seara și dimineața, când vrei să le deschizi pentru o gură de aer curat, este insuportabil din cauza mirosului neplăcut”, a declarat Ludmila Costețchi, locuitoare a satului Chetrosu.

Consilierul local Arcadie Baciu spune atât Chetrosu, cât și Merenii Noi, sunt două localități amplasate chiar pe malul râului Bâc, iar localnicii resimt aceast miros în fiecare zi. Potrivit lui, în copilăria sa venea la râul Bâc la pescuit, iar acum „îți este frică să calci cu un picior în apă ca nu cumva să rămâi fără piele”. „Nu cerem capul lui Moțoc, dar vrem cu toții împreună să ne așezăm la o masă, cu autoritățile publice locale, cu autoritățile municipale, cu organele centrale, Parlamentul, Guvernul, organele responsabile, inclusiv de la „Apă-Canal Chișinău”, ca să vedem cum putem identifica o soluție pe termen lung”, a declarat consilierul.

Sergiu Leu, profesor de geografie și biologie la școala din localitate, a menționat că râul Bâc a ajuns să fie extrem de poluat și aceasta este o problemă gravă nu doar pentru populație, ci pentru întregul ecosistem. În opinia sa, râul, care potrivit specialiștilor, este unul practic „mort”, poate fi readus la viață. Și în acest sens sunt necesare mai multe acțiuni, inclusiv construcția unei stații de epurare moderne.

Sergiu Postica, agent economic, spune că situația s-a acutizat de aproximativ o lună. În opinia sa, situația este una asemănătoare cu cea de acum aproximativ trei ani. Și atunci, la fel problema a fost la mijloc de septembrie, când de asemenea, au fost organizate proteste similare. În aceste condiții, spune Sergiu Postica, autoritățile trebuie să investigheze despre ce activitate economică, caracteristică anume pentru această perioadă, este vorba și cine ar putea deversa ape uzate în râu. Antreprenorul a mai spus că stația de epurare este într-o stare deplorabilă, iar apele cum intră așa și ies, fiind filtrate doar printr-o sită.

Rodica Chigai, directoarea Gimnaziului Merenii Noi, spune că instituția este amplasată aproape de râul Bâc, iar copiii sunt nevoiți să suporte mirosul urât care se emană. „Ne dorim să avem un râu curat, cu ape curate, aer curat ca să avem generații sănătoase”, a notat Rodica Chigai.

Maria Coroliov, locuitoare din Merenii Noi, a spus că locuința sa este destul de aproape de râu și, pur și simplu, este nevoită să stea cu geamurile închise. În această vară mirosul a devenit insuportabil. „Inițial credeam că sunt animale care au pierit și mergeam să caut, dar nu mirosul vine de la râul Bâc”, a mai spus Maria Coroliov. Femeia își amintește că pe vremuri acest râu era cu un debit puternic, iar uneori apa se revărsa din albie. Acum apă a rămas puțină, în schimb este multă mizerie.

Lasă un comentariu