Imprimă această pagină

Franța: Expoziţia ''Toutankhamon: Le Trésor du Pharaon''record de vizitatori

03 Septembrie 2019 - 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Expoziţia ''Toutankhamon: Le Trésor du Pharaon'' (''Tutankhamon: Comoara Faraonului'') din Paris a primit deja peste 1,3 milioane de vizitatori de la deschiderea sa, pe 23 martie, devenind astfel cea mai vizitată expoziţie din istorie din capitala franceză, relatează AFP.

"Numărul de bilete vândute pentru expoziţia 'Toutankhamon: Le Trésor du Pharaon', care s-a deschis pe 23 martie 2019 la Grande Halle de la Villette, în nordul Parisului, a trecut pragul de 1,3 milioane, depăşind astfel numărul vizitatorilor la expoziţia 'Tutankhamon şi timpul său' din 1967, care a atras 1,24 milioane de vizitatori la Petit Palais, tot la Paris, stabilind atunci un record care nu fusese niciodată atins", au anunţat marţi organizatorii acestui eveniment.
Expoziţia urmează să îşi închidă porţile pe data de 22 septembrie.
Peste 150 de obiecte - bijuterii de aur, monede, gravuri, sculpturi şi obiecte ritualice - din comoara lui Tutankhamon, dintre care peste 50 au părăsit pentru prima dată Egiptul, au fost prezentate într-o scenografie proiectată special pentru această ocazie.
Parisul este al doilea oraş în care a poposit această expoziţie-eveniment, după Los Angeles. Ea urmează să fie prezentată apoi la Londra şi Sydney. Turneul urmează să se încheie în 2024, cu multe alte etape.

Cristina Mathias

Articole recente - Cristina Mathias

Articole înrudite