Evenimentul zilei

Joi12122019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:

Klaus Iohannis: Sprijinul României inclusiv cel financiar va fi strict condiţionat de continuarea reformelor

12 Noiembrie 2019 - 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că demersul iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment "esenţial" pentru reforma Justiţiei, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu şi lung ale ţării vecine şi ale cetăţenilor săi.

"În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice şi va fi strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european", a explicat Iohannis, într-o declaraţie de presă publicată de Administraţia Prezidenţială.
El a adăugat că, în cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană, în scopul promovării valorilor democraţiei şi statului de drept, în lupta împotriva corupţiei şi asigurarea independenţei Justiţiei, precum şi în domeniul economic şi social, reforme menite să asigure creşterea nivelului de prosperitate şi securitate al cetăţenilor Republicii Moldova.
Potrivit lui Iohannis, Guvernul Maia Sandu a reuşit să restabilească încrederea partenerilor de dezvoltare, mai ales a Uniunii Europene, premisă esenţială pentru reluarea sprijinului politic şi financiar internaţional pentru Republica Moldova.
"România a exprimat ferm sprijinul pentru eforturile Guvernului de la Chişinău, în condiţiile angajamentului clar şi hotărât al coaliţiei guvernamentale pentru parcursul european şi pentru avansarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În perioada premergătoare moţiunii de cenzură, România a adresat direct, pe multiple canale, un apel ferm forţelor politice de la Chişinău pentru responsabilitate şi depăşirea impasului politic, încurajând identificarea unei soluţii care să asigure stabilitatea, să continue reforma Justiţiei şi să permită Guvernului să menţină parcursul european", a completat Klaus Iohannis.
Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a fost demis marţi de Parlament prin moţiune de cenzură. Moţiunea de cenzură a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce Executivul şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.

Lasă un comentariu