Imprimă această pagină

„O să vă spun eu când va fi timpul Unirii”

27 Martie 2016 - 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Am în casă doi bărbați, ambii pasionați de istorie.

Unul e cu lecturi serioase, celălalt mai are de mâncat vagoane de mămăligă până să ajungă ca tat-so, dar absoarbe ca buretele informațiile. Eu ascult tot ce discută ei și sunt acum pe post de cronicar, redau selectiv, succint chintesența dialogului dintre generații.

Dacă nu ar fi fost 27 martie 1918, începe tata, nu ar fi fost cei 22 de ani de românism în Basarabia, țăranii nu ar fi știut ce înseamnă spiritul de proprietar, noi am fi fost rusificați complet și am fi avut acum aceeași mentalitate pe care o au majoritatea transnistrenilor.

Dar știi că buneii și străbuneii tăi din Colibași l-au cunoscut pe deputatul lor, Chiril Sberea, care a votat Unirea? Străbuneii tăi din Sângerei au avut chiar doi deputați care au votat Unirea: Anton Crihan și Vasile Gafencu (tatăl lui Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor”).

Dintre cei 90 de deputați în Sfatul Țării care au votat Unirea Basarabiei cu România, au fost doar trei reprezentanți ai minorităților naționale: ucraineanul Ștefan Botnariuc, rusul Nicolai Cernov și polonezul Felix Dutkiewicz.

Printre cei 36 de deputați care s-au abținut de la vot erau ucraineni, ruși, evrei, bulgari, nemți, găgăuzi, un armean, un grec, dar și moldoveni. În România Mare, toți deputații din Sfatul Țării, indiferent de cum au votat, s-au bucurat de drepturi egale, și-au continuat viața firească în societate, au deținut funcții de conducere. După 1940, Stalin i-a vânat pe toți deputații Sfatului Țării, indiferent dacă au votat ori s-au abținut de la vot, majoritatea dintre cei care au nimerit în labele lui au sfârșit în Gulag. Nici chiar cei care au votat împotriva Unirii nu au fost cruțați. Cei trei care au votat împotriva Unirii, Ștefan Balmez, Arkadi Osmolovski și Mihail Starenki, s-au prăpădit în URSS, fiind acuzați de NKVD de trădare. Motivul acuzării a fost: chiar și prin votul împotrivă, ați demonstrat că în Sfatul Țării exista democrație. Rusul Nicolai Cernov, care a votat Unirea, s-a mutat în Transnistria, unde „se construia socialismul”, și a fost împușcat în 1937, în timpul marilor epurări… Printre puținii care au supraviețuit Gulag-ului a fost Pan Halippa, al treilea președinte al Sfatului Țării. Un mare om politic, un mare caracter, pe care nu l-a putut înfrânge nici Stalin…

Dacă am trăi alte timpuri, alde Dodon, Usatâi ar fi tratați ca trădători de neam și ar fi fost puși la zid. La noi, însă, ticăloșia de această speță se numește democrație, libertate de expresie. Ții minte ce au făcut ucrainenii de pe Maidan cu unii deputați din Rada care erau fățiș rusofili – au fost aruncați la propriu în ghenă? Primul președinte, Snegur, spunea cu aroganță poporului: „O să vă spun eu când va fi timpul Unirii”. Mă miră că și astăzi unii cunoscuți istorici parcă ar vorbi cu gura agenților de influență ai FSB–ului:

„Nu suntem pregătiți, dacă Basarabia se va uni, ungurii vor cere Ardealul”. Dar evenimentele se precipită cu o astfel de iuțeală, încât într-adevăr nu aduce anul ce aduce ceasul.

Până la urmă, fiul întreabă nerăbdător: „Tată, și când vom face și noi Unirea? Că uite acuși se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire…”.

Natalia Hadârcă

Articole recente - Natalia Hadârcă

Articole înrudite

10 comentarii