Evenimentul zilei

Sam08192017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Editorial Editoriale Ziua Victoriei, Ziua Înfrângerii: Fratele meu, dușmanul meu sau de ce nu pot fi reconciliați basarabenii?

Ziua Victoriei, Ziua Înfrângerii: Fratele meu, dușmanul meu sau de ce nu pot fi reconciliați basarabenii? Recomandat

09 Mai 2017 - 

Un fragment din titlu mi-a fost sugerat de un roman pe care l-am citit în adolescență, dar și de o sintagmă din Cartea Proverbelor a înțeleptului Solomon: „Duşmanul meu, fratele meu”. 

Sigur, majoritatea basarabenilor, profund evlavioși în stil rusesc, precum le e biserica-mamă căreia se închină, mai degrabă adoptă ideea fratelui care le este dușman decât preceptul creștin, potrivit căruia trebuie să iubești și pre dușmanul tău ca pe tine însuți…

În Republica Moldova, ziua de 9 mai a fost declarată Ziua Europei. Chiar mă mir: de ce nu a făcut Parlamentul acest lucru în cei opt ani de când se află la guvernare așa-zisa coaliție proeuropeană? Legislativul a votat un proiect de hotărâre în acest sens în şedinţa din 28 aprilie. 

Însă individul care a ajuns dintr-o întâmplare în cea mai  înaltă funcție din R. Moldova și care a declarat că va fi „prezidentul tuturor moldovenilor” refuză să promulge acest document adoptat de legislativ, sfidând nu numai opțiunea majorității cetățenilor, ci și elementarul bun simț. Așa cum a refuzat să decreteze zi de doliu în memoria distinsului actor și regizor Ion Ungureanu… 

E un lucru arhicunoscut, toată Europa civilizată serbează Ziua de 9 mai drept Ziua Europei, Ziua Reconcilierii, încă din anii 1950. Numai URSS și succesoarea acesteia, Rusia, continuă cu încrâncenare să-și arate mușchii cu această ocazie, cu parade militare, ca fiind principala forță și beneficiară a victoriei asupra nazismului. 

Bine, mentalitatea rușilor nu mai poate fi schimbată (cel puțin sub regimul Putin), dar noi, cei care am avut de suferit crunt din cauza lor? Mă uit la știrile TV exagerat de generoase cu Dodon purtând cu mândrie „gândacul de Colorado în piept” la Șerpeni, cap de pod care a pus începutul noii ocupații, și mă gândesc: cât va mai dura această paranoia? Deoarece credeam că după debarcarea lui Voronin nu vom mai avea de a face cu această umilință: oameni străini de neamul nostru sau niște rătăciți să fie arătați la televizor cum se închină ca la niște moaște celor care ne-au adus doar durere și suferință! 

Așa îl învață duhovnicii săi, Vladimir la Chișinău și Kiril la Moscova, să-și urască consângenii care gândesc și simt altfel? 

Chișinăul a avut un primar, Serafim Urechean, care, cu toate cusururile sale, a reușit să-i adune pentru prima dată la aceeași masă pe foștii participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, indiferent în ce armată au luptat: sovietică sau română. Până atunci, veteranii Armatei Române nu numai că nu erau invitați la festivități, nu li se acordau ajutoare materiale, dar erau tratați în continuare ca niște „fasciști”.   

„Prezidentul” Dodon, probabil, nu e capabil de așa ceva, fiindcă ura lui (gurile rele spun că de vină ar fi mahalaua în care a crescut, la Sadova) față de tot ce e românesc (și european) îi întunecă mințile. S-ar putea însă ca suflul său „ultrapatriotic” de factură rusească să fie determinat de banii (de la Putin), care nu au miros…

În această zi, când bătrânul continent se solidarizează, să ne salutăm creștinește: „Hristos a înviat!”; „Mulți ani, Europa!”. Și să nu uităm că dodonii și putinii vin și pleacă, dar Europa, leagănul civilizației moderne, rămâne comună pentru noi și pentru cei care vor veni după noi!

 

 

Lasă un comentariu