Evenimentul zilei

Lun06172019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Sebastian Kurz, Cancelarul Austriei: „Acolo unde nu există presă liberă, nu există democrație”

Sebastian Kurz, Cancelarul Austriei: „Acolo unde nu există presă liberă, nu există democrație” Recomandat

13 Mai 2019 - 

Aflat la a 20-a ediție, Congresul European al Editurilor de Presă a fost deschis prin alocuțiunea Cancelarului Austriei, Sebastian Kurz. În eleganta Sală de Bal a Primăriei Vienei, publicul - circa 500 de jurnaliști din presă print și online internațională - cuvintele Cancelarului au sunat clar și sigur, ca un impecabil discurs politic.

„Unul din primele lucruri pe care le-am învățat ca ministru de Externe - când am petrecut mai mult timp cu presa decât cu familia!-și apoi în calitate de Cancelar- a fost acela că nu poate exista democrație acolo unde nu există presă liberă”, a declarat oficialul austriac.

„Deși sunt tânăr, ca vârstă dar și ca activitate în politică, a spus Cancelarul, am avut deja ocazia să constat, în ultimul timp, că tonul și discursurile în politică sunt din ce mai dure, mai încrâncenate. Iar aceste lucruri se reflectă, evident, în presă. De aceea, eu cred că media are datoria de a ajuta la regăsirea politeței și respectului în politică și, de ce nu, în viața de zi cu zi. Azi, când lumea are practic acces nelimitat la mass-media, singura problemă care se poate pune este aceea de a alege calitatea”, a încheiat Cancelarul cu un apel subliminal către cei peste 500 de participanți la Congres de a nu abdica de la principiile deontologice.

Prin modul în care s-a prezentat în mijlocul presei internaționale, carismatic, cu alura de sportiv aflat în plină activitate și cu un discurs sincer, direct, lipsit de orice suspiciune de fake, am putut înțelege cu toții cum și, mai ales, de ce Sebastian Kurtz a devenit cel mai tânăr Cancelar din istoria Austriei.

Corespondență de Vlad Teodorescu, Viena

Deplasare realizată cu sprijinul JTI, sponsor oficial al Congresului

Lasă un comentariu