Evenimentul zilei

Lun09162019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii

Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii

23 Iulie 2019 - 

Boris Johnson a fost ales de membrii Partidului Conservator cu 92.153 de voturi lider al formaţiunii, înfrângându-l pe Jeremy Hunt (46.656 de voturi) şi urmează să devină, astfel, premierul Marii Britanii.

Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.
Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham.
Theresa May l-a felicitat pe Johnson, printr-un mesaj postat pe Twitter, pentru că a devenit lierul conservatorilor și transmite că vor lucra împreună pentru Brexit.
„Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator - trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie și pentru a-l țime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”, este mesajul Theresei May.
Boris Johnson, care a fost primar al Londrei între 2008 și 2016, își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.
Boris Johnson a obținut susținerea partidului său, însă nu a câștigat susținerea întregii țări, a declarat marți liderul opoziției britanice Jeremy Corbyn, în contextul în care acesta a fost ales la șefia Partidului Conservator și implicit premierul Marii Britanii, relatează site-ul postului CNN.
Corbyn s-a declarat împotriva ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord, despre care Boris Johnson a afirmat că este un scenariu pe care îl ia în considerare.
Johnson a anunțat anterior că dorește să încheie un acord cu Uniunea Europeană, dar este pregătit să părăsească Blocul comunitar la data de 31 octombrie și fără un acord.
Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.
Președintele american, Donald Trump, l-a felicitat pe Boris Johnson pentru victoria din alegerile din cadrul Partidului Conservator din Marea Britanie, care de miercuri va deveni succesorul Theresei May în fruntea Guvernului de la Londra.
„Felicitări lui Boris Johnson pentru că a devenit noul prim-minstru al Marii Britanii. El va fi minunat!”, a transmis Trump, prin intermediul Twitter.
Boris Johnson a fost ales marți în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii.
Boris Johnson a obținut 92.153 de voturi, în timp ce contracandidatul său Jeremy Hunt a obținut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat mmebri ai Partidului Conservator (centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie.
Boris Johnson își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.

Lasă un comentariu