Evenimentul zilei

Vi11222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, arestat de forțele israeliene

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, arestat de forțele israeliene

14 Octombrie 2019 - 

Forţele israeliene l-au arestat pe guvernatorul Autorităţii Palestiniene al Ierusalimului într-un raid desfăşurat luni dimineaţă devreme, au anunţat surse israeliene şi palestiniene, relatează Xinhua, citat de Agerpres.

Poliţia israeliană a confirmat că Adnan Ghaith, un înalt oficial palestinian, a fost reţinut dar nu a dezvăluit motivul arestării. Potrivit forţelor de securitate palestiniene, Ghaith a fost arestat într-un raid asupra casei sale din Silwan, un cartier palestinian din Ierusalimul de Est.

Au fost arestaţi de asemenea Shadi Mutawar, secretar general al mişcării Fatah din Ierusalim, şi Yasser Darwish, secretar general al mişcării Fatah în Isawiya, un cartier palestinian din Ierusalimul de Est.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene a declarat pentru France Presse că „doi reprezentanţi au fost arestaţi de poliţie şi interogaţi”, fără detalii suplimentare.

Cei trei au fost arestaţi de mai multe ori pentru colaborare cu serviciile de securitate palestiniene şi obstrucţionarea vânzării de case şi proprietăţi palestiniene în oraş către asociaţii de colonişti, potrivit Israelului.

Ghaith a fost chemat la interogatoriu pe 25 septembrie, suspectat de încălcarea unei legi israeliene ce interzice activităţile Autorităţii Palestiniene în Ierusalim.

Israelul a ocupat Ierusalimul de Est, împreună cu restul Cisiordaniei şi Fâşia Gaza, în războiul din Orientul Mijlociu din 1967. La scurt timp, a anexat Ierusalimul de Est susţinând că face parte din „capitala sa indivizibilă”, care nu a fost niciodată recunoscută de majoritatea comunităţii internaţionale, în timp ce palestinienii văd Ierusalimul de Est drept capitala viitorului lor stat independent.

Lasă un comentariu