Evenimentul zilei

Ma07072020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Externe Panorama Penultima ședință în Parlament: se ceartă liberalii cu socialiștii. Diacov pune punctul pe “pagoane”

Penultima ședință în Parlament: se ceartă liberalii cu socialiștii. Diacov pune punctul pe “pagoane”

22 Decembrie 2016 - 

Președintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat în ședința de astăzi a Legislativului că președintele ales, Igor Dodon, a făcut o serie de declarații, care „sfidează statul, societatea și Constituția”. Ghimpu a cerut să fie creată o comisie special pentru a examina comportamentul viitorului șef al statului.

Rugămintea lui a stârnit o reacție imediată în rândul socialiștilor, iar între cele două tabere a încercat să intervină președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. 

„Președintee nou-ales își permite sfidarea societății, Constituției, statului. Cunoaștem declarațiile sale. Îndată după alegeri, a felicitat președinte așa-zisului stat Transnistria. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată până acum. De când există această regiune, nici Rusia nu a făcut asemenea declarații. El a mai spus că războiul de pe Nistru a fost început de autoritățile moldovenești. Asta chiar este o sfidare”, a spus Ghimpu, cerând ca declarațiile lui Dodon să fie examinate de o comisie. 

Imediat, socialistul Vlad Batrîncea i-a dat o replică lui Ghimpu. „Să aveți vă rog stimă față de un președinte ales de poporul RM. Cetățenii v-au dat o apreciere justă pentru ceea ce declarați - 1%. Aveți respect pentru un Președinte ales constituțional de cetățenii R.Moldova”, a spus Batrîncea. 

Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a încercat să medieze conflictul. „Eu nici nu știu cum să reacționez la acest subiect. Parcă și unii, și alții au dreptate. Dar când domnul Ghimpu face o declarație, asta este un cadou pentru socialiști. Ei ies și fac o declarație și mai aprinsă. Și asta este deja un cadou pentru domnul Ghimpu. Omul încă nici nu a intrat în funcție, nu e președinte. El a făcut declarații din inerție, încă din campanie. De mâine se pun pagoanele. Eu aș ruga colegii să nu insiste să pună la vot crearea comisiei”, a spus Diacov. 

Proiectul nu a fost susținut în plen. 

 

Lasă un comentariu