Evenimentul zilei

Dum09222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Igor Munteanu îndeamnă CNA și Procuratura Generală să pună sechestru pe activele companiei Avia Invest, controlată de Ilan Șor

Igor Munteanu îndeamnă CNA și Procuratura Generală să pună sechestru pe activele companiei Avia Invest, controlată de Ilan Șor Recomandat

23 August 2019 - 

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă care examinează concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, deputatul Blocului ACUM, Igor Munteanu, spune că membrii comisiei așteaptă răspunsuri oficiale din parte Procuraturii Generale și a Centrului Național Anticorupție, la solicitarea privind aplicarea sechestrului pe activele companiei Avia Invest, controlată de Ilan Șor.

El a subliniat că au fost identificate vicii majore de procedură la semnarea contractului de concesionare. Astfel, deputatul a atras atenția procurorului general interimar, Dumitru Robu, și a directorului CNA, Ruslan Flocea, că au obligația de a se pronunța, prin ordonanțe, asupra aplicării sechestrului pe activele Avia Invest, aferente activităților de concesionare a aeroportului, oprind orice tranzacții care ar implica Camera Înregistrării de Stat.

”Aceste acțiuni de urgență sunt legitime și legale. Este important ca autoritățile competente să întreprindă toate măsurile urgente pentru a asigura și conserva drepturile și interesele statului asupra bunului concesionat”, a subliniat Igor Munteanu. Comisia parlamentară de anchetă va face public un raport referitor la concesionarea Aeroportului, în luna septembrie.

 

Lasă un comentariu