Evenimentul zilei

Mie01292020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Nicu Popescu: Direcţiile de dezvoltare a Parteneriatului Estic va deschide noi orizonturi de cooperare

Nicu Popescu: Direcţiile de dezvoltare a Parteneriatului Estic va deschide noi orizonturi de cooperare Recomandat

06 Noiembrie 2019 - 

Direcţiile de dezvoltare a Parteneriatului Estic (PaE) în perioada următoare constituie tema centrală a Conferinţei ministeriale organizată în zilele de 5-6 noiembrie curent, cu prilejul celei de-a zecea aniversări a acestui proiect, de Ministerul Afacerilor Externe al Suediei.

La eveniment participă ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, precum şi omologii săi din Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus.
„Parteneriatul Estic a adus deja multe beneficii, dar trebuie să lucrăm pe o agendă care va deschide noi orizonturi de cooperare şi de integrare cu Uniunea Europeană. Datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, Republica Moldova a avansat mult în sfera comerţului cu mărfuri. În etapa ulterioară, în dialogul nostru cu partenerii europeni trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea cooperării în domeniul serviciilor”, a declarat ministrul Nicu Popescu în cadrul panelului dedicat viitorului PaE.
Printre sectoarele-cheie în care urmează să fie aprofundată cooperarea cu UE şeful diplomaţiei moldoveneşti a menţionat sfera energetică, piaţa digitală şi transporturile.
„O prioritate concretă în acest sens este reducerea preţurilor la serviciile de roaming, un beneficiu care va fi resimţit imediat de către cetăţeni. Trebuie să avansăm mai rapid pe aceste domenii”, a menţionat ministrul Popescu.
Toţi participanţii la dezbateri au subliniat faptul că Parteneriatul Estic trebuie să contribuie, în continuare, la apropierea vecinilor estici de Uniunea Europeană prin dialog politic şi prin legături economice şi interumane consolidate.

Lasă un comentariu