Evenimentul zilei

Dum01262020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Maia Sandu: Relaţiile sunt puțin mai reci între PAS şi PPDA

Maia Sandu: Relaţiile sunt puțin mai reci între PAS şi PPDA Recomandat

06 Decembrie 2019 - 

Premierul Maia Sandu recunoaşte că în cadrul blocului ACUM au apărut unele disensiuni, însă spune că pentru prezidenţialele din 2020 speră că cele două partide vor face front comun împotriva lui Igor Dodon.

„Au fost nişte situaţii care au condus la o anumită răcire în cadrul blocului ACUM. În unele raioane, anumiţi oameni ai Platformei DA au ales să voteze cu PDM şi PSRM şi astfel blocul ACUM a rămas fără şansa de a avea acolo preşedinţi de raioane. Am fi putut avea cel puţin în cinci raioane preşedinţi de raion ai blocului ACUM, dacă toată lumea vota aşa cum se votează. Colegii de la PPDA au spus că o să-i sancţioneze, o să-i elimine din partid pe cei care au rămas. Sperăm să se întâmple acest lucru. E clar că există o anumită supărare între colegii noştri, mai ales la nivel local”, a afirmat fosta prim-ministră.
Totuşi, Maia Sandu spune că în cadrul PAS încă nu s-a discutat despre candidatul la alegerile prezidenţiale, însă blocul ACUM trebuie să facă tot posibiliul pentru a scurta durata de viaţă a actualului Guvern, iar asta depinde inclusiv de rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020.

Lasă un comentariu