Evenimentul zilei

Sam07112020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Alegeri Locale 2015 Afişez elemetele după tag: nato

Țările membre ale NATO reunite pentru summitul de la Bruxelles au solicitat miercuri retragerea forțelor militare pe care Rusia le-a staționat ilegal pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, într-o precizare inclusă în premieră în declarația finală a unui summit NATO.

Publicat în Actualitate

"O să ascultăm cu atenţie anunţul NATO din această după-amiază, anume faptul că ne vom implica în Irak ca alianţă, în creare de capacităţi, training.

Publicat în Externe

NATO trebuie să organizeze o prezenţă militară pe flancul de est pentru a se apăra de o potenţială agresiune a Rusiei, conform cancelarului german, Angela Merkel, scrie ediția europeană a site-ului Politico, citat de News.ro.

Publicat în Externe

Banii vor merge către Fondul European de Apărare, lansat în 2017, în contextul în care UE încearcă să-şi consolideze apărarea şi securitatea în faţa ameninţărilor în creştere, mai ales din partea Rusiei, dar şi pe fondul incertitudinilor legate de angajamentul SUA faţă de NATO sub administraţia Donald Trump.

Publicat în Presa internationala

Cele nouă ţări din Flancul Estic al NATO, reunite vineri la Varşovia, doresc ca "prezenţa întărită" a Alianţei Nord-Atlantice în regiunea lor, la ora actuală limitată la forţele terestre, să fie extinsă prin componentele navală şi aeriană, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, potrivit AFP.

Publicat în Media