Evenimentul zilei

Ma08202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică EVZ România
Evenimentul zilei - EVZ România
14 Aug 2019
Publicat în Economie

În cadrul ședinței comisiei parlamentare de miercuri, ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilita, a prezentat un proiect de lege care introduce modificări și completări la legislația fiscală și vamală, care sunt una dintre condițiile pentru reluarea unui program de cooperare cu FMI.

06 Aug 2019
Publicat în Economie

 

Banca de Economii, în proces de lichidare, a scos la vânzare, din nou, pachetul de 61.200 de acțiuni deținut la compania Moldasig. Instituția a scăzut cu 1,4 milioane de lei valoarea acțiunilor, față de ultima expunere.

Potrivit informației publicate de BEM, licitația ”cu strigare” se va desfășura la Bursa de Valori a Moldovei, în perioada de expunere 26– 29 august.

Preţul unei acțiuni scoase la licitație este de 212,15 lei, față de 235,72 lei la expunerea din 29 – 31 iulie. Astfel, de această dată, valoarea totală a pachetului este de 12.983.580 lei, față de 14.426.064 lei, anunțat ultima dată.

Valorile mobiliare vor fi vândute în conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor cu pachetele unice de valori mobiliare pe piaţa reglementată a Bursei de Valori a Moldovei.

 

Pachetul respectiv de acțiuni este scos la licitație aproape în fiecare lună, prețul fiind în scădere cu câteva milioane de lei la fiecare nouă expunere.

 

De exemplu, din ianuarie 2018, când pachetul a fost expus la vânzare la prețul de 35 de milioane de lei (568,48 lei per acțiune), valoarea lui până în prezent s-a înjumătățit.

06 Aug 2019
Publicat în Economie

Ratele oficiale de schimb comunicate de Banca Națională a Moldovei pentru 6 august 2019

31 Iul 2019
Publicat în Politica

Parlamentul a votat în lectura a doua amendamente legislative care vor ușura votul în străinătate și vor reglementa mai clar donațiile în fondul electoral al partidelor, permițând și donațiile din partea cetățenilor moldoveni din diaspora.

29 Iul 2019
Publicat în Economie

Granturi în valoare de 14,5 milioane de euro (echivalent a 284,7 mil. MDL) acordate Republicii Moldova de către Comisia Europeană au ajuns pe conturile Ministerului Finanțelor.

29 Iul 2019
Publicat în Economie

Ratele oficiale de schimb comunicate de Banca Națională a Moldovei pentru astăzi:

25 Iul 2019
Publicat în Economie

Uniunea Salvați Basarabia solicită Ministerului Economiei și Infrastructurii și Guvernului să publice toate contractele de pe care le-a semnat Republica Moldova, din 2009 încoace, cu partea transnistreană și cu Ucraina, prin intermediul Energocapital, pentru procurarea energiei electrice.

20 Iul 2019
by  - 
Publicat în Justitie

Șapte învinuiți în dosarul lui Andrei Braguța, decedat în urma maltratărilor la care a fost supus în penitenciar, și-au aflat sentințele date de prima instanță, pe 19 iulie. Cinci pedepse sunt cu suspendare, una cu executare, iar unul dintre inculpați a fost achitat, relatează IPN.

19 Iul 2019
Publicat în Economie

Parlamentul a aprobat în prima lectură, astăzi, prelungirea termenului. Astfel, desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022.

17 Iul 2019
Publicat în Economie

Semnarea unui Acord de finanțare cu Banca Mondială pentru interconectare energetică a fost subiectul de discuție dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan și experții Băncii Mondiale, în frunte cu Directorul de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi.

10 Iul 2019
by  - 
Publicat în Politica

Guvernul a rechemat din misiune mai mulţi diplomaţi ai Republicii Moldova în legătură cu expirarea mandatelor, scrie IPN.

25 Iun 2019
Publicat în Economie

Astăzi, 25 iunie, expiră termenul limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru trimestrul II al anului 2019, potrivit art. 84 din Codul fiscal. Un anunț în acest sens a fost făcut de Serviciul Fiscal de Stat.

21 Iun 2019
Publicat în Economie

Leul moldovenesc se depreciază față de moneda unică europeană.

12 Iun 2019
by  - 
Publicat în Politica

Componența nominală a delegației Parlamentului de legislatura a X-a la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a fost aprobată în ședința legislativului de astăzi, 12 iunie, scrie IPN.

Pagina 1 din 15