Imprimă această pagină

VIDEO// Locuitorii de pe Pământ care au sângele altfel decât al celorlalți oameni. Explicația cercetătorilor

19 Ianuarie 2020 - 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Samuel Vergès, cercetător la Institutul Național pentru Sănătate și Cercetare Medicală din Franța (Inserm), mărturisește că a trăit o experiență unică. 

Media

 

În februarie 2019, doctorul în fiziologie conducea prima echipă de oameni de știință care a organizat o expediție la Rinconada. Situat la 5.300 de metri altitudine, acest oraș din Peru este așezarea situată la cea mai mare înălțime din lume. Iar condițiile de viață sunt extreme, din cauza lipsei de oxigen. Însă localnicii s-au adaptat într-o manieră surprinzătoare la condițiile extreme de viață, relatează DIGI24.

„E o așezare de care știam din documente, dar niciun cercetător n-a putut ajunge acolo până în prezent. Este foarte izolată și neospitalieră din mai multe puncte de vedere: sanitar, mediu, securitate... A fost prima dată când s-a inițiat un program de cercetare acolo”, povestește cercetătorul din Grenoble, citat de Ouest-France.

Fără apă curentă, fără căldură

Mai întâi, participanții la „Expediția 5300” au fost surprinși să vadă cum trăiesc locuitorii. În cărțile clasice de știință se consideră că nu se poate trăi mai sus de altitudinea de 5.000 de metri, din cauza lipsei de oxigen: la această înălțime, oxigenul este la jumătate față de cât este la câmpie, de exemplu. 

Și totuși, la Rinconada, cercetătorii au găsit zeci de mii de localnici, care trăiesc aici de secole în condițiile cele mai dificile și mai rudimentare. Orașul seamănă mai degrabă cu periferia săracă a unei metropole, așa cum o știm noi. Locuințele îngrămădite sunt ca niște „cutii” făcute de foi de tablă. Nu au apă curentă, canalizare și nici căldură. Nu e pic de vegetație, povestește Samuel Vergès. Cercetătorul a mai condus o serie de expediții la înaltă altitudine, dar niciodată n-a văzut așa ceva.

Din ce trăiesc acești locuitori? Din exploatarea minelor de aur, în condiții extreme. Sus, în Anzii peruvieni, după ce pădurile se termină, există o veche mină de aur. Odată cu trecerea anilor, tabăra din jurul ei a ajuns la statutul de oraș, pentru că pe măsură ce prețul aurului a crescut, și numărul de locuitori s-a înmulțit, ajungând în prezent la zeci de mii.

Hematocrit de 85 la sută

Și nu a fost singura surpriză a cercetătorului. În momentul în care echipa sa le-a făcut localnicilor o serie de analize medicale, doctorii au constatat că aceștia s-au adaptat genetic la lipsa de oxigen: sângele lor este diferit de al nostru. 

Se știe că atunci când petreci mai mult timp la altitudine, corpul produce în general mai multe globule roșii. Este ceea ce s-a descoperit în cazul sportivilor care evoluează la altitudine, biatloniștii de pildă. Însă în cazul locuitorilor din Rinconada, rata hematocritului lor pur și simplu a explodat: e de 85 la sută (volumul ocupat de globulele roșii care circulă în sânge exprimat procentual în raport cu volumul total al sângelui). „E halucinant! În Franța, oricine ar avea o asemenea valoare a hematocritului ar muri din cauza unei crize cardiace sau a unei hemoragii cerebrale”, spune Samuel Vergès.

Boli cardiovasculare și uzura precoce a organismului

Cercetătorii au ajuns la concluzia că adaptarea era necesară la această altitudine, iar asta a făcut ca unii dintre locuitori să fie „ființe excepționale”, cu o cantitate enormă de globule roșii, care n-a fost niciodată măsurată la om. Au inima hipertrofă și vasele de sânge dilatate.

Această condiție pune probleme de sănătate în cazul unora dintre ei. Circa un sfert din populație dezvoltă maladii având legătură cu bolile cronice întâlnite de obicei în cazul locuitorilor de la munte, adică probleme cardiovasculare provocate de lipsa oxigenului și viața permanentă la altitudine.

Speranța de viață n-ar trece de 60-65 de ani, au estimat cercetătorii, care nu dispun totuși de informații fiabile, întrucât nu există o evidență medicală pentru populația de aici. Speranța de viață în Peru este de 75 de ani, iar cercetătorii au făcut o estimare și au scăzut 10 ani ținând cont de condițiile de viață extreme. 

Rinconada este situată atât de sus, încât clima seamănă cu cele de pe coasta de vest a Groenlandei, în ciuda faptului că așezarea se află la numai 14 grade de Ecuator. Verile sunt ploioase, iar iernile uscate, zilele sunt reci, iar nopțile geroase. Temperatura medie anuală la Rinconada este de numai 1,2 grade Celsius. 

Stresul organismului provocat de lipsa de oxigen este enorm și duce la uzura precoce a funcțiilor vitale. „Noi înșine, deși suntem o echipă experimentată și obișnuiți cu altitudinea, în primele zile am avut greață, cefalee, amețeli și asta din cauza lipsei de oxigen. Spre deosebire de localnici, care s-au adaptat la aceste condiții excepționale, cu siguranță noi n-am putea trăi în permanență într-un loc ca acesta”, spune Samuel Vergès.

Cu toate acestea, cercetătorii se pregătesc să se întoarcă la Rinconada. „Obiectivul nostru este să înțelegem limitele adaptării umane și ale organismului nostru la altitudine. Medical, ne-ar permite să înțelegem mai bine unele boli respiratorii ale pacienților noștri care suferă de pe urma aportului insuficient de oxigen chiar și în condiții de viață normală. Nu în ultimul rând, obiectivul este de a-i ajuta pe cei bolnavi de acolo. Vom rămâne cinci săptămâni acolo și ne vom întoarce apoi în luna august”, a precizat conducătorul „Expediției 5300”.

Mulți dintre localnici suferă de pe urma otrăvirii lente cu mercur, pe care îl folosesc, de multe ori cu mâinile goale, pentru a separa minereul de aur.

Mineritul pe cont propriu, o ademenire periculoasă

În Rinconada nu sunt drumuri, nu este apă curentă și nici sistem de canalizare. Majoritatea caselor sunt făcute din foi de tablă ondulată, fără niciun fel de izolație. Pământul, aerul, apa și zăpada din Rinconada, la fel ca orice altceva din imediata apropiere sunt contaminate. În aceste condiții, temperatura scăzută poate fi un avantaj: împiedică descompunerea accentuată a resturilor, pentru că gunoiul se acumulează pe străzi, iar rigolele cu apă reziduală și-au făcut loc chiar prin mijlocul drumurilor - evident neasfaltate. Cel mai rău în Rinconada nu este frigul, ci duhoarea, după cum constata în 2018 un reporter Deutsche Welle

Peru este cel mai mare producător de aur din America Latină și al șaselea din lume. Peste 150 de tone de aur ies anual din minele țării din Anzi. Contribuie la asta, chiar dacă într-o mai mică măsură, și mineritul „informal”, pe cont propriu. Zeci de mii de oameni își câștigă existența astfel. În regiunile amazoniene din Peru, exploratorii ilegali caută prețiosul metal în apa râurilor. În Anzi, ei sapă în munți, așa cum fac locuitorii din Rinconada. Deasupra lor, primejdios de aproape, se înalță ghețarul pe care ei îl numesc „Frumoasa Adormită” (Bella Durmiente). Și speră că nu se va trezi vreodată. 

Locuri ca La Rinconada n-ar trebui, de fapt, să existe. Guvernul din Peru a încercat ani de zile, fără succes, să-i convingă pe căutătorii de aur să-și legalizeze situația. Oamenii sunt reticenți, pentru că se tem că nu vor câștiga suficient. Ideea că ai putea da lovitura la Rinconada este doar o legandă. Minerii lucrează conform așa-numitului sistem Cachorreo: 30 de zile la rând, ei sapă pentru unul dintre mulții subcontractori, fără a primi salariu. Apoi, în a 31-a zi, le este permis să țină pentru ei orice găsesc în mină. Este o promisiune care îi ademenește pe mulți. Problema e că în acea zi, bărbații sunt trimiși de obicei în zone unde nu e nimic de găsit. Organizațiile neguvernamentale spun că asta este o formă de sclavie modernă.