Evenimentul zilei

Sam07042020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Politică Opinii Afişez elemetele după tag: voronin

Majoritatea clasei politice astăzi este coruptă, în special cea care reprezintă guvernarea, pentru că ea este fața țării. Aceasta trebuie să soluționeze problemele existente, însă predomină corupția și nu doar în sensul că se dau și se iau bani, dar și în cel în care persoanele sunt promovate în funcții doar pentru că sunt membri ai unui partid. Ajunși în funcții, acești oameni îndeplinesc indicațiile șefului, dar nu în interesul cetățenilor și al țării. Declarații în acest sens a făcut ex-președinte Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor, într-un un interviu pentru IPN, cu ocazia celor 26 de ani de Independență a Republicii Moldova.

Publicat în Politica

Actuala guvernare este una coruptă, iar vinovați de aceasta s-ar face cetățenii Republicii Moldova, care nu au votat corect. Declarații în acest sens a făcut Vladimir Voronin, președintele PCRM, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune. 

Publicat în Chisinau

Vladimir Voronin, președintele PCRM, și Dumitru Diacov, președintele de onoare al PDM, și-au adus acuzații reciproce și au discutat în contradictoriu în privința principalelor probleme cu care se confruntă Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, la postul de televiziune TVR Moldova.

Publicat în Politica

Fostul lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, care anunțase pe o rețea de socializare că s-a retras la Chișinău, nu s-ar mai afla pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Publicat în Politica

Alex Grigorievs, vicepreşedinte al Alianţei internaţionale a ONG-urilor pentru securitate şi democraţie, este principalul organizator al evenimentelor din aprilie 2009, blogherul rus, Eduard Baghirov, a fost reţinut de SIS la 7 aprilie 2009, iar poliţiştilor le-au fost retrase armele din dotare.

Publicat în Politica

Pagina 1 din 20