Evenimentul zilei

Sam08082020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Politica Un nou contingent militar moldovenesc a plecat în Kosovo

Un nou contingent militar moldovenesc a plecat în Kosovo Recomandat

06 Iunie 2016 - 

Cel de-al cincilea contingent militar moldovenesc va participa la operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo, , se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

La ceremonia care a avut loc la sediul Ministerului, a participat conducerea Republicii Moldova, reprezentanţi ai corpului diplomatic civil şi militar, precum şi familiile ofiţerilor şi subofiţerilor detaşaţi în misiunea KFOR

Cu această ocazie, Preşedintele în exercițiu, Nicolae Timofti, a declarat că grație prestației de excepție a militarilor Armatei Naționale, statul Republica Moldova își întărește reputația de promotor al păcii și stabilității. „Actualmente, participarea forțelor internaționale la misiunea din Kosovo devine tot mai importantă. Este suficient să observăm cum evoluează situația de securitate în regiune. Astfel, Balcanii de Vest se confruntă cu un flux impunător de migranți și cu o activitate tot mai agresivă de recrutare din partea grupărilor extremiste. De aceea, în contextul provocărilor, cărora trebuie să le facă față continentul european, considerăm imperativă promovarea unei solidarități colective și a unei percepții omogene asupra problemelor ce vizează asigurarea securității”, a menționat Nicolae Timofti.

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, le-a solicitat militarilor care pleacă în Kosovo să continue cu responsabilitate și demnitate ceea ce au început colegii lor şi să contribuie, la stabilitatea regiunii balcanice: „Nu uitați, stimați militari, că imaginea externă a Republicii Moldova depinde și de voi. De aceea, vă îndemn să vă îndepliniți misiunea cu demnitate și să nu uitați de valorile naționale. Sunt sigur că această experiență vă va fortifica și vă va ajuta în creșterea dumneavoastră profesională”.

La rândul său, ambasadorul Italiei la Chişinău, Enrico Nunziata, a menţionat că batalionul italian, implicat în misiunea din Kosovo, este mândru că poate să ofere în continuare propriul suport prietenilor din Republica Moldova. „Ţin să exprim, din numele guvernului italian, cea mai sinceră apreciere pentru excepţionala contribuţie oferită de militarii moldoveni la menţinerea păcii în Kosovo”, a specificat oficialul.

Cel de-al cincilea contingent al Armatei Naţionale a plecat în Kosovo duminică, pentru o perioadă de șase luni. Acesta este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari, care va executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare. Militarii din Republica Moldova vor fi dislocaţi în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia, din localitatea Pech, regiunea Kosovo.

 

Lasă un comentariu