Evenimentul zilei

Ma06022020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Afişez elemetele după tag: michel barnier

Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a anunțat într-o postare pe Twitter că este infectat cu coronavirus.

Publicat în Presa internationala

Marea Britanie să nu-şi facă „nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană, a avertizat negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, transmite Reuters.

Publicat în Externe

Michel Barnier a avertizat împotriva riscului unei ruprturi britale a discuţiilor între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, în cazul în care cele două părţi nu reuşesc să se înţeleagă anul acesta asupra viitoarei lor relaţii după Brexit, relatează AFP, potrivbit news.ro

Publicat în Externe

Pentru obţinerea unui acord comprehensiv asupra relaţiei viitoare dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie va fi nevoie de mai mult timp decât perioada de tranziţie de 11 luni care va începe când Regatul Unit va părăsi blocul comunitar la sfârşitul lunii ianuarie, a declarat joi negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, potrivit Reuters.

Publicat în Externe

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat luni, la Berlin, că este ''dificil'' de ajuns la un acord cu Regatul Unit privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană, în pofida noilor propuneri prezentate de Londra, informează AFP.

Publicat în Externe

Pagina 1 din 2