Evenimentul zilei

Sam05302020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Îngrijire Afişez elemetele după tag: devreme

Albirea părului – Melanina, pigmentul care dă culoarea pielii, părului, ochilor, este produsă de celule numite melanocite, aşezate în jurul rădăcinii firului de păr. Odată cu vârsta, melanocitele produc tot mai puţin pigment, astfel că firul devine mai puţin colorat până când ajunge complet alb.

Publicat în Ingrijire

Partidul Comuniștilor a expediat o scrisoare deschisă către Comisia Electorală Centrală, prin care îs solicita să verifice acțiunile mai multor partide politice, care au început campania electorală cu mult înainte de prevederile prevăzute de lege, pentru a fi trase la răspundere și penalizate în conformitate cu legislația în vigoare. Aceștia se referă în special la Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat și Partidul Sor.

Publicat în Politica

Durata estimată a călătoriilor cu avionul este cu 35 de minute mai mare în acest an faţă de acum zece ani, conform unui raport al Which? Travel care informează că durata mărită este determinată de companiile aeriene care modifică programul pentru a crea impresia că pasagerii ajung la timp la destinaţie, scrie The Guardian.

Publicat în Curiozitati

Crusta solidă a planetei Marte s-a format "extrem de rapid" după naşterea sistemului solar, susţine un studiu publicat miercuri potrivit căruia condiţiile necesare pentru apariţia vieţii pe Planeta Roşie ar fi putut apărea foarte devreme.

Publicat în Panorama

Un sfârșit de drum nedorit nu reprezintă decât un alt început fructuos, scrie pe site-ul amvvd.ro. Acesta este începutul de titlu al articolului care ne anunță că, militarul veteran plt. (r) Andrei Opriș a trecut în rezervă mult mai devreme decât prevede legea din cauza unei boli captate în teatrul de operații. Cu două teatre de operații, Bosnia și Irak, Andrei a suportat destul de greu vestea că va fi pensionat pe caz de boală.

Publicat în România

Pagina 1 din 2