Evenimentul zilei

Dum03292020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Medicină alternativă Evzmd.md
Evzmd.md

Evzmd.md

Website URL: http://evzmd.md E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Știați că peste 60% dinte români spun că nu sunt multumiți de viața lor și la capitolul stimă de sine România ocupă locul 47 din 53 de țări studiate? În acest context, expertul în parenting Urania Cremene a lansat, pe 1 octombrie,  #StimaDeSineContează - o campanie pentru sănătatea emoțională a României și Turneul de seminarii  „Stima de Sine la Copii - Principalul ingredient al succesului”. Această campanie își propune să ridice nivelul de conștientizare al părinților despre importanța creșterii copiilor cu o stima de sine sănătoasă, dar și să le ofere informațiile și instrumentele prin care o pot face ușor. Campania este susținută de Destiny Park, un proiect care se inspiră din teoria celebră a unui istoric olandez, Johan Huizinga, care susținea că jocul reprezintă fundația oricărei culturi și societăți. Din acest concept s-a ivit Destiny Park - locul unde lumea e în mâna copiilor, Urania Cremene fiind ambasadorul proiectului. Am aflat mai multe despre această campanie după ce am stat de vorbă chiar cu Urania Cremene.

 

Cum a venit ideea acestei campanii și de ce?

În realitate, această campanie a început acum 5 ani. Atunci am creat primul seminar gratuit cu care mi-am dorit să pot ajunge la cât mai mulți părinți din toate colțurile tării. Ce mi-am dorit a fost să le arăt părinților că se poate și altfel, că se poate să crești copii echilibrați, pornind de la emoțiile lor, de la nevoile lor reale.

Campania, în forma în care este ea acum, a apărut în urma finalizării noului seminar gratuit pe care îl prezint, alături de colegii mei prin toată țara, seminarul Stima de Sine – Principalul Ingredient al Succesului. Lucrând la acest seminar, mi-am dat seama că putem ajunge la și mai mulți părinți folosindu-ne de toate canalele media de care dispunem, în social media, TV sau radio. Dorim să ajungă acest mesaj la toți părinții din țară și, de ce nu, la cei plecați din țară.

Ce înseamnă, mai precis, în viziunea ta, sănătatea emoțională a României?

Ca să răspund la această întrebare, aș porni de la cea mai mică unitate de măsură a societății, adică individul, persoana. Era o vorba, că dacă un fruct e stricat, se strică tot coșul. La fel e și invers, dacă nu punem accentul pe fiecare copil în parte, pe creșterea lui echilibrată, nu avem cum să visăm la o schimbare în masă.

Schimbările mari încep cu pași mici. Dacă noi începem să lucrăm la sănătatea emoțională a fiecărui individ, avem toate șansele ca, crescând conștient, educând conștient această generație de copii, ea să contribuie la vindecarea noastră ca nație. Studiile ne arată că la nivel național, fenomenul neîncrederii în celălalt este foarte prezent. Adică românii nu au încredere în aproapele lor, mai departe de familie și câțiva prieteni sau rude. Și atunci, oare cum ai putea să clădești ceva dacă nu ai încredere în tine și în cei de lângă tine? Societatea e un mecanism. Dacă o rotiță scârțâie, mecanismul funcționează mai greu sau deloc. Și aici intervine stima de sine: cu cât oamenii ajung să se simtă încrezători în forțele proprii, să simtă că pot, că sunt buni așa cum sunt, că nu e o competiție de ”scapă cine poate”, cu atât ajungem să îi privim pe ceilalți cu încredere. Suntem unici, deci nu are cine să ne ia locul. Dacă copiii noștri ajung să se simtă iubiți și acceptați așa cum sunt, să se simtă buni, competenți, să aibă pasiuni pe care să le transforme în meserii și să fie foarte buni la asta, vor ajunge să înțeleagă că societatea, că să funcționeze, are nevoie de cooperare, nu de competiție nesănătoasă. Și, odată cu această nouă mentalitate, vor începe să construiască pentru binele comun, care ne ajută să ne fie bine și nouă, individual, și împreună, ca societate.

Care crezi că va fi impactul acestei campanii, la ce te aștepți?

Ce îmi doresc eu este să le arăt părinților ce este stima de sine, de ce este ea importantă, cea mai importantă pentru succesul copiilor, și care sunt instrumentele concrete cu care pot clădi o stimă de sine sănătoasă în copiii lor.

Îmi doresc să creștem o generație de copii care pot, stiu și vor să vindece Romania de neîncredere. Îmi doresc o țară în care copiii noștri să se simtă acasă și noi alături de ei, de asemenea.  Deja oamenii ne scriu în număr mare, campania a început să prindă rădăcini în mintea și în inimile lor. Părinții sunt din ce în ce mai interesați de importanța stimei de sine în viața copilului. Acum, să crești un copil nu mai este despre supraviețuire, fizic vorbind. Nu mai este doar despre hrană, îmbrăcăminte sau un acoperiș deasupra capului. Este despre adaptare la tot ce ne aduce viața. Lumea este într-o continuă schimbare, lucrurile se modifică constant cu o viteză uimitoare, așa că darul cel mai de preț pe care îl putem face copilului este chiar ăsta: capacitatea de a se adapta la schimbare, de a ști să se ridice când e jos. Să ajungă un adult echilibrat, pe picioarele sale, un adult fericit, de ce nu.

Spui că generațiile noi au nevoie de ajutor. Dar generațiile vechi cum s-au descurcat?

Generațiile vechi s-au descurcat așa cum au putut, cu ce au avut la îndemână. Ce au făcut ei a fost să supraviețuiască. Acum 50-100 de ani, făceai mai mulți copii ca să te asiguri că măcar 1 sau 2 vor supraviețui. Și îi creșteai așa cum puteai. Nu se punea problema de fericire sau bunăstare, ci de supraviețuire și crearea de comunități care să se sprijine între ele.

Este o vorbă: ”e nevoie de un sat ca să crești un copil” și acest lucru era adevărat acum ceva vreme. Părinții, cei care deveneau părinți, erau susținuți de cei din jur: aveai o moașă care să te ajute după naștere și care te vizita, aveai o doică care să vină să te ajute cu cel  mic, aveai bunici, mătuși și vecini cu care creșteai copiii cumva...la un loc. Acum te trezești părinte și nu prea mai are cine să te ajute. Bunicii, dacă îi ai sau dacă sunt în același oraș cu tine, au și ei serviciul lor. De mătuși și vecini, nu mai vorbesc. Majoritatea sunt plecați prin toată țara sau prin toată lumea chiar.Iar această lipsă a ”satului” care să te ajute se resimte. Acum avem atâtea roluri de îndeplinit, ca părinți, că, de cele mai  multe ori simțim că situația ne scapă de sub control. Lumea crește și se schimbă cu o viteză senzațională și noi, părinții, trebuie să ținem pasul cu ea. Și uneori e greu. De aceea am format,  în jurul seminariilor și metodologiei pe care am creat-o, All about parenting, o comunitate de părinți conștienți care își asumă creșterea lor și a copiilor lor. O comunitate de părinți care simt din ce în ce mai mult că nu sunt singuri.

Tu cum te-ai descurcat cu stima de sine, de-a lungul timpului?

La fel ca și cei din generația mea, nici eu nu am fost o privilegiată a sorții.  Am fost crescută după standardele acelor vremuri, cu aceleași ”tehnici de parenting” de atunci. Ba chiar mai mult, crescută fiind de un tată colonel, dur și o mamă perfecționistă până în cel  mai mic detaliu, am resimțit și eu ce înseamnă să te lupți cu imperfecțiunea ta.

Să fiu mai concretă. Îmi amintesc când i-am spus tatălui meu că mă las de leadership și mă apuc de parenting. După ce i-am explicat pe larg ce înseamnă asta, concluzia lui a fost: ”O tâmpenie! Noi n-am făcut parenting și uite la tine și la fratele tău! Sunteți perfecți!". Nu am avut atunci curajul să-i spun că sunt departe de-a fi perfectă. Că lucrez la mine de mulți ani și că mai e mult de reparat și reconstruit la mine.  Că sunt ca un șantier pe dinăuntru. Nu am știut cum să îi spun că tot ce-am obținut până atunci a fost prin motivație externă, prin comparații, prin perfecționism, prin muncă nu neapărat deșteaptă. Că am sacrificat relații și echilibrul meu personal. Târziu am înțeles că la mine e mult de muncă, nu la ceilalți. Și asta a început acum vreo 10 ani, când m-am trezit.

Acum 10 ani am descoperit în Amos, fiul meu, cel mai mare profesor. Nu există creștere mai rapidă decât cea alături de propriul copil. În acești 10 ani am crescut enorm și mai am o grămadă. Iar această creștere este strâns legată de lucrul la stima de sine. Despre această creștere vreau să le vorbesc părinților, vreau să le arăt că se poate. Că putem face asta pentru noi și pentru copiii noștri.

Nu cumva stima de sine are legătură și cu stabilitatea emoțională a unei țări? Din punct de vedere politic, social etc?

În acest moment, situația la noi în țară nu este una nu prea îmbucurătoare.  67% dintre români au o stimă de sine mai scăzută decât a unui american de rând, să zicem. Aceste statistici, ne duc pe locul 47 când vine vorba de încrederea în forțele proprii. Locul 47 din 53 de țări care au participat la studiu.

Acest studiu al psihologului Daniel David, cel mai extensiv de până acum despre psihologia poporului român, ne oferă statisticile de mai sus: suntem fruntași la lipsa stimei de sine.Acum imaginează-ți o țară în care fiecare om, sau măcar cei mai mulți dintre oameni, se cunosc pe sine, își cunosc punctele forte, știu unde sunt ei cei mai buni și unde pot aduce valoare. Așa arată o țară în creștere. Un om cu stimă de sine sănătoasă este un om care înțelege că singura competiție care contează este competiția cu el însuși. E un om conștient că, pe zi ce trece, trebuie să devină o variantă din ce în ce mai bună pentru el. Dacă fiecare medic, florar, bucătar, profesor s-ar educa constant în direcția creșterii personale, fară să se mai compare cu ceilalți sau fară a încerca să îi saboteze pe ceilalți, țara ar evolua odată cu ei. Gândește-te la  semințele de copaci: unii sunt făcuți să fie tei, alții stejari… E la fel și la copii: important este să iți crești copilul pentru ceea ce este el în esență, nu pentru ceea ce vrei tu să fie. Să îl vezi în unicitatea lui, cu defecte și calități. Combinația asta dintre ele ne face unici, ne face ceea ce suntem, de fapt. Imaginează-ți o țară în care nu mai mergem pe principiul ”să moară și capra vecinului” ci am gândi în termeni de câștig-câștig… Am începe să construim știind că alegerile noastre au un impact semnificativ asupra celorlalți din societate și că, până la urmă, ceea ce oferim se întoarce la noi sub o formă sau alta. Dacă fiecare om ar avea încredere în valoarea lui și ar înțelege că alegerea lui contează, lucurile ar arăta altfel. Nu ar mai exista, că veni vorba de sfera politică a țării, acel ”nu votez, că oricum votul meu nu contează, oricum nu se schimbă nimic”. Responsabilitatea și încrederea în propriile alegeri se construiesc pornind de la o stimă de sine sănătoasă.

Și la nivel mondial se observă o scădere a stimei de sine – potrivit analiștilor occidentali – datorată în primul rând fluctuațiilor geopolitice , de conjunctură, etc. Este un fenomen mondial în creștere?

Stima de sine scăzută nu este o caracteristică a persoanelor care nu au succes, sau care nu au ceea ce se crede în popor a fi succes. Stima de sine săazută este acea voce din mintea noastră care critică tot ce facem și care ne face să credem că nu merităm să avem succes, să fim fericiți.  E vocea aceea care ne face să punem la îndoială ceea ce suntem și felul în care acționăm și ne face să așteptăm mereu aprobare că da, e bine. E micul monstruleț care se hrănește cu like-uri, cu share-uri sau cu laude goale. În ultima vreme, oamenii confunda din ce în ce mai mult stima de sine cu imaginea de sine. Stima de sine este ceea ce rămâne după ce dispar toate aprecierile din exterior, like-urile și laudele, confirmările care vin de la ceilalți.

Imaginea de sine ne face dependenti de părerea celorlalți despre noi. Dacă te chinui să îți clădești o imagine, o mască pe care să o afișezi ca să atragi atenția celor din jur, unde mai rămâne adevăratul TU? Se merge din ce în ce mai mult în direcția uniformizării: aceleași haine, același machiaj, aceleași tipare de gândire. Oamenii vor să semene din ce în ce mai mult cu cei pe care îi admiră și ajungi să vezi în jur doar copii, fără să mai ai habar care e originalul.  Ne comparăm viețile cu ale celorlalți și încercăm să obținem din ce în ce mai mult din ce au ei.

Ce înseamnă mai exact o schimbare sănătoasă? Căci dacă vorbim  despre mentalități, multe sunt moștenite.

Schimbarea, în esență, e un proces care cere efort, care cere educație. De multe ori, e un proces dureros, pentru că ne face să ne accesăm latura vulnerabilă iar noua ni s-a spus de generații că a fi puternic înseamnă să te arăți cât mai puțin vulnerabil. Cred că un prim pas important ar fi să înțelegi că nu orice mentalitate, orice idee, e neapărat bună, doar pentru că a fost valabilă generații la rând. Lucrurile se schimbă, lumea se schimbă iar noi trebuie să ne adaptăm ca să facem față schimbării. Acum ceva zeci de ani, femeilor gravide li se recomanda să fumeze ca să nască un copil relaxat. Tot în acele perioade, se recomanda să îți săruți copilul doar în somn, ca să nu devină răsfățat. Un exemplu clasic este faptul că în foarte multe țări, chiar și în SUA, drepturile animalelor au fost votate înainte de drepturile copiilor. Părinții aveau drept de viață și moarte asupra copilului. Oare câte dintre aceste lucruri ni se mai par firești acum?

O schimbare sănătoasă este o schimbare care aduce un plus de valoare calității vieții, per ansamblu. Iar când vine vorba de parenting, schimbarea sănătoasă ar fi să începem să ne vedem copiii ca pe viitori adulți, ca pe un viitor în sine, și să-i tratăm ca atare. Iar această schimbare sănătoasă despre care vorbesc eu e o schimbare studiată temeinic, vreme de mulți ani, cu rezultate vizibile și măsurabile. Schimbare sănătoasă ar fi să ne privim copiii ca pe viitori adulți cu un loc de muncă în serviciul celorlalți și să ne întrebăm: ”Cum aș vrea să îmi vorbească medicul meu peste câțiva ani? Cum aș vrea să mă trateze șoferul de autobuz? Ce aș vrea să aud de la copilul meu când va fi adult și eu voi fi în vârstă?”. Ei bine, va spune și se va comporta așa cum a fost învățat să o facă. Alegerea e a noastră dacă îi respectam, ca să învețe să respecte, dacă le vorbim cu răbdare și empatie, ca vorbească la rândul lor la fel, și dacă noi clădim în ei iubire sau frică, astfel încât să își construiască relațiile mai încolo în funcție de aceste două lucruri.

Stima de sine începe în primul rând de acasă. O asemenea campanie este necesară în primul rând părinților?

Stima de sine începe, într-adevăr, acasă. Acolo se pun bazele, de la naștere începând. Da, e muncă de vindecare și de educare. Întâi, părinții trebuie să înțeleagă că stima de sine e importantă pentru succesul copilului, pe termen lung. Că e un factor care influențează radical fericirea și echilibrul viitorului adult. Și, până la urmă, asta ne dorim, nu? Să creștem copii echilibrați, cu stimă de sine sănătoasă, care să aibă succes și care să fie fericiți. Legat de acest aspect, primesc des această întrebare: ”Pot eu oare să cresc un copil cu stima de sine sănătoasă, daca stima mea de sine este...nu prea bună?”. Răspunsul este DA, poți. Nu e niciodată târziu să îți reclădești stima de sine și nu e niciodată târziu să începi să lucrezi la stima de sine a copilului tău.

Și nici prea devreme, aș vrea să adaug, pentru că noi ne naștem cu o stimă de sine bună, ne iubim așa cum suntem când suntem copii. Ce au de făcut părinții este să aibă grijă, să protejeze acea stimă de sine folosindu-se de toate tehnicile și instrumentele pe care le au la îndemână. Avantajul pe care îl avem noi acum, părinții de azi, e că avem la îndemână extraordinar de multe materiale de educare. Avem acces la informație mai mult decât în orice altă perioadă de timp. Multe dintre aceste materiale sunt chiar gratuite. Tot ce trebuie să facem este să înțelegem unde avem de lucrat, ce avem de schimbat în bine și să ne asumăm schimbarea.

Și pentru asta sunt eu aici, eu și echipa mea. Să contribuim la această schimbare, să punem la dispoziție părinților piesele necesare cu care să completeze puzzle-ul numit ”Stima de Sine a copilului”. Asta este educația la care se referă ”cei 7 ani de acasă”, educația despre o viață echilibrată, valoroasă pentru tine și pentru comunitate, educația despre responsabilitate și fericire. Iar fară încredere în tine, fară stimă de sine, aceste lucruri sunt greu de obținut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Protestele din vara anului 2019 din Moscova indică existența unui profund sentiment de nemulțumire a cetățenilor ruși față de politicile adoptate de Kremlin, precum și a unor diviziuni vizibile la nivelul societății ruse. Într-un material semnat de analistul Ksenia Kirilova, pentru prestigiosul think-tank Atlantic Council, a fost evidențiată disponibilitatea cetățenilor ruși de a protesta pentru a-și arăta frustrarea față de situația politică și economică actuală.

Poate că i-ați întâlnit pe acești tineri, uneori, pe stradă, în București. Și recunoașteți că, unii dintre voi, aflați în graba zilnică, i-ați ignorat sau, poate, chiar le-ați aruncat priviri de genul „Ce mai vreți și voi de la mine!”. Știți cum se spune: „Nu omorâți mesagerul”...Iar în cazul de față, acei tineri care vă abordează uneori pe stradă, în numele UNICEF, sunt mai exact Mesagerii UNICEF. Rolul lor este foarte important: să convingă un număr cât mai mare de oameni să susțină financiar activitățile UNICEF în beneficiul copiilor. De ce? Pentru ca împreună să oferim tuturor copiilor un viitor mai bun. A fi Mesager UNICEF reprezintă un fel de job altfel pentru tineri, un job care îi învață să se pregătească pentru viață. De fapt, cel mai bine ar fi să aflați chiar de la un Mesager UNICEF - Cătălin Nicușor Ungureanu (student la Marketing) ce face mai exact. S-ar putea să considerați răspunsurile lui prea optimiste pentru România - o țară cu înclinație pesimistă, dar haideți să vedem! E bine de știut...

 

În primul rând, te rog a ne spui câte ceva despre tine: cum ai devenit student la Marketing, de unde ești, dacă ai mai lucrat înainte, care sunt câteva dintre pasiunile tale?

Am devenit student la Marketing din întâmplare, am plecat spre București cu gândul să dau la Limbi Străine, în tren m-am gândit dacă vreau 100% facultatea aceea și mi-am dat seama că răspunsul este nu. Așa că am rămas fără opțiuni...și prima opțiune care mi-a venit în minte a fost partea de Afaceri, așa am devenit student la Marketing. Sunt din Urlați, Prahova. Nu am mai lucrat înainte de UNICEF. Îmi place să citesc, să ascult muzică și să job biliard.

Cum ai aflat de Mesagerii UNICEF și cum ai ajuns practic în echipa lor? Care a fost cel mai important argument care te-a determinat să te alături echipei?

Am aflat de job de la prietena mea, care lucra aici, iar din dorința de a petrece mai mult timp împreună m-am alăturat echipei. Ea a fost argumentul final.

Rezonai dinainte cu misiunea UNICEF? Ce știai despre organizație?

Nu știam aproape nimic, în afară de faptul că ajută copiii. Cu timpul am înțeles misiunea UNICEF și am ajuns să o iubesc.

Cum s-au desfășurat lucrurile din momentul în care ai fost primit în echipă? Presupun că mai întâi ai fost...trăinuit și apoi ai ieșit "pe teren". Cum a fost prima zi de lucru?

Într-adevăr, mai întâi este trainingul, iar apoi este "proba de o oră". O oră pe teren cu echipa în care încerci să faci ce fac și ei. La probă mi-a tremurat mâna pe pix, eu fiind la baza introvertit. Am trecut peste și totul a devenit mult mai simplu în a doua zi.

Cum reacționează oamenii atunci când îi abordezi? Ai putea să dai exemple de tipologii de răspunsuri și reacții pe care le primești?

Sunt mulți oameni care nu mă bagă în seamă, e normal, poate au o zi mai grea. Sunt destul de mulți care spun că nu au timp sau că se grăbesc. Sunt mulți care se opresc să asculte ce am de zis.

Relatează-ne o întâmplare memorabilă, o interacțiune cu un om de pe stradă care te-a impresionat, o reacție care te-a marcat.

Am avut o interacțiune cu o femeie, care nu dorea sub nicio formă să asculte ce am de spus, deoarece știa cum funcționează modul nostru de donație prin debit direct. Și îi era frică de acesta, a avut o întâmplare mai nefericită legată de date bancare. Totuși, ceva a făcut-o să îmi dea o șansă, să mă asculte. Ne-am așezat pe o bancă și am discutat în jur de 15 minute, atât despre proiect, cât și despre viețile noastre, în timp ce completam formularul de donație. La final mi-a mulțumit și m-a strâns în brațe.

Care a fost cea mai dificilă situație în care ai fost pus și cum ai reușit să-i faci față?

Nu pot să spun că am avut parte de situații dificile. Poate au fost, însă nu atât de importante încât să le rețin.

În ce zone din București lucrezi? Există zone cu oameni mai receptivi și mai puțin dispuși să te asculte?

Am lucrat la aproape toate gurile de metrou din București (unde am primit aprobare să ne desfășurăm activitatea), plus în destul de multe centre comerciale. Ca outdoor cele mai productive zone pentru mine sunt Piața Victoriei și Aurel Vlaicu. Pentru indoor Auchan Titan.

Dincolo de lucrurile pe care trebuie să le știi strict pentru a fi un bun mesager UNICEF, ce te-a învățat acest job?

Interacțiune umană, cum să lucrezi într-o echipă, cum să conduci o echipă, să devin o persoană de încredere și responsabilă.

Spune-ne, pe scurt, cum decurge procedura în cazul în care un om pe care îl abordezi este de acord să devină susținător UNICEF prin debit direct?

Completăm împreună mandatul de direct debit cu datele lui de identificare și codul IBAN. Stabilim împreună suma donației. Semnează, îi ofer copiile de pe mandat, o scrisoare de mulțumire pe care îi scriu numele lui și un breloc ce reprezintă copii pe care îi ajută. Ne strângem mâna și ne mulțumim pentru ceea ce facem fiecare.

Ai recomandat acest job și altora? Prieteni, cunoscuți, familie...

Am recomandat și încă recomand persoanelor tinere pe care le cunosc.

Apropo de familie și de prieteni, ce părere au ei despre ceea ce faci? Te-au susținut, ai fost și descurajat?...

Toți m-au susținut, au o părere foarte bună despre ceea ce fac.

Tu cum percepi această activitate pe care o faci pentru UNICEF?

Importantă pentru dezvoltarea României.

Cum crezi că vede lumea această modalitate de strângere de fonduri?

Majoritatea sunt dornici să ajute, vor să fie și ei parte din schimbarea României.

Care sunt planurile tale de viitor, după ce vei termina facultatea? Ce fel de loc de muncă ți-ar plăcea să ai? Cu ce fel de oameni ți-ar plăcea să lucrezi?

Îmi doresc să ajut oamenii în continuare, lucrez și acum pe partea asta, atât în UNICEF, cât și în celelalte lucruri pe care le fac.

Vei rămâne apropiat de cauza UNICEF? Cum vezi viitorul României? Ești o persoană optimistă?

Voi rămâne întotdeauna alături de cauza și de echipa UNICEF. România se schimbă în bine zi de zi. Sunt optimist.

Un artist este plin întodeauna de surprize. Majoritatea plăcute, pe care le dăruiește publicului său. Dar când e vorba despre surprizele pentru sine, acestea nu sunt întotdeauna numai lapte și miere. Ne-am obișnuit cu Dana Nălbaru cea cunoscută drept fostă membră a trupei HI-Q, ori Dana cea care își începea cariera de muzică solo în 2004 și care a lansat de-a lungul timpului noi single-uri. Și ne-am obișnuit și cu Dana cea implicată în tot felul de proiecte remarcabile. Cum ar fi campania „Redescoperă iubirea cu Dana Nălbaru“, care a fost lansată în octombrie 2018, în Bucureşti. Dana Nălbaru a lansat la Pro TV, în aprilie 2019, prima dintre cele patru compoziţii din proiect, sub forma unui clip cinematic, „Uitarea“, produs (ca și celelalte clipuri) de Dragoş Bucur, în care vorbește  despre iubirea uitată sau despre iubirea la vârsta a treia.

În afara bucuriei de familie pe care o trăiește alături de copii și de soțul său Dragoș Bucur, Dana a avut și ea parte de momente mai puțin plăcute în viață. Momente din care a învățat, care au modelat-o. Cum anume? Aflăm dintr-un scurt interviu pe care Dana ni l-a acordat, răspunsurile ei fiind mai mult decât emoționante. Și poate nu întâmplător descoperim azi  mesajul de iubire și viață al Danei, deoarece astăzi este ziua ei - La Mulți Ani, Dana Nălbaru!

***

Dana Nălbaru ai lansat o platformă care te provoacă să îți amintești să te iubești pe tine. De unde a pornit acest lucru și de ce? Se spune că ai făcut-o după ce ai trecut prin cele mai cumplite momente ale tale…

Ca fiecare om am avut și eu parte de momente mai puțin plăcute în viață, momente din care am învățat, care m-au modelat. Dar nu doar datorită acestora sunt omul care sunt azi, ci și datorită celor frumoase și a oamenilor care mi-au fost alături la bine și la rău. Ideea acestei campanii nu a venit ca o nevoie de a mă exprima eu în vreun fel în fața celorlalți, ci în urma mesajelor primite din partea celor care mă urmăresc. Aceste mesaje aveau un element comun și anume faptul că cei care îmi scriau doreau să știe cum sau ce am făcut pentru a-mi găsi echilibrul emoțional. M-am gândit la această întrebare, am descompus în minte părți din trecutul meu și mi-am analizat evoluția pentru a putea oferi un răspuns cât se poate de obiectiv. Apoi, am pornit pe acest drum, cu Redescoperă Iubirea, în ideea în care poate sunt mai mulți oameni care au nevoie de un sprijin, de înțelegere, de un sfat.

Subliniai de curând că ai trimis în lume videoclipul cinematic regizat de Dragoș, care se numește Uitarea. Și că îți e foarte drag, pentru că vorbește despre o perioadă foarte delicată din viața noastră, bătrânețea. Și că ai început cu bătrânețea pentru că ți se pare că iubirea la bătrânețe este cea mai încercată. În România, sau peste tot în lume?

Uitarea” este primul videoclip, a urmat apoi „Drama” și vor mai urma două - cele care vorbesc despre iubirea în adolescență și copilărie. Da, am început cu Uitarea pentru că mi se pare cea mai grea etapă din viața unui om și datorită societății în care trăim, societate care nu încurajează neapărat ideea unei vieți lipsită de griji la bătrânețe. Nu știu dacă peste tot în lume e la fel, nu trăiesc în altă parte, dar știu sigur că văd în jurul meu bătrîni care nu își permit să fie fericiți, pentru care viața a devenit doar o așteptare a morții. Ori eu cred că viața poate fi frumoasă și plină de iubire și veselie chiar dacă ai ajuns la vârsta a treia.

Este România, în momentul de față, o țară pândită de pericolul de a suferi de handicap emoțional?

Cred că e speranță, că stăm mai bine decât alte țări, dar că dacă lăsăm lucrurile să evolueze în această direcție și nu ne vom ajuta unii pe alții, există un mare risc de a ne pierde, da.

Ce vrei și ce nu vrei de la viață?

Ce vreau eu? Vreau să fiu sănătoasă iar acest lucru îl doresc pentru toată lumea, începând cu copiii mei, vreau să văd cât mai puțină suferință și vreau să văd mai multă iubire. Mai multă sinceritate. Mai multă bucurie. Ce NU vreau? Păi, nu vreau să uit vreodată cine sunt!

Ce mesaj ai avea pentru societatea românească de azi?

Societatea e formată din oameni și, oricât de nasol ar suna pentru unii, eu îmi aduc aminte cu plăcere de momentele în care băteam la ușa vecinilor dacă rămâneam fără ceapă, pe vremea lui Ceaușescu. Nu spun ca a fost ușor sau că asta ar trebui să se mai întâmple, vreau să spun că îmi plăcea acea unitate între oameni, care, probabil, se născuse din lipsuri… O încredere mai mare în cel de lângă tine, o relaxare, mai multe zâmbete necondiționate - asta aș recomanda în ziua de azi.

Ai fost implicată și ești în tot felul de campanii de ajutorare, în general cu copii: din familii defavorizate, copii cu afecțiuni complicate și așa mai departe. De ce? Adică de ce continui să faci acest lucru și de ce l-ai început?

Eu nu gândesc că trebuie să ajut pe cineva pentru ceva…pur și simplu o fac. Așa îmi vine să fac. E ce simt.

Planuri de viitor?

Iarna aceasta este plină pentru mine. Lansez zilele acestea o serie de episoade Redescoperă Iubirea, niște interviuri video în care voi avea invitați oameni normali, care au fost încercați de viață și care au reușit să rămână optimiști, constituind astfel un exemplu pentru cei de lângă ei. Apoi, voi lansa un CD cu muzica de iarnă și o carte cu povești pentru copii. De asemenea, lucrez la organizarea unui turneu național Redescoperă Iubirea, turneu pe care îl programez de ceva timp. Dar, toate la timpul lor…

 

 

Potrivit unei anchete a cotidianului american The New York Times, forțele aeriene ruse au bombardat, în mod repetat, spitale din Siria în timpul campaniilor militare ale Moscovei având ca scop zdrobirea ultimelor grupuri de rezistență împotriva președintelui Bashar al-Assad.