Evenimentul zilei

Vi11152019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură România Mircea Diaconu:Ordinea de drept trebuie respectată în litera şi spiritul ei, e singura cale pentru România

Mircea Diaconu:Ordinea de drept trebuie respectată în litera şi spiritul ei, e singura cale pentru România

02 Noiembrie 2019 - 

Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale susţinut de alianţa electorală "Un om", formată din ALDE şi Pro România, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că nu consideră necesară o modificare a Constituţiei, întrucât mai întâi totul ar trebui aşezat pe "ordinea de drept" existentă.

Diaconu a afirmat, referitor la aderarea României la Spaţiul Schengen, că acest subiect ar trebui să fie tranşat la Curtea de Justiţie de la Luxemburg.
În opinia sa, ar trebui clarificat şi modul în care este reprezentată România la Bruxelles, fiind vorba de politică internă, "pentru că noi suntem europeni", în timp ce politica externă înseamnă "să încerci să te duci, să faci eforturi şi diplomatice şi concrete să legi ţara ta de alte spaţii, să deschizi căi noi de pieţe comerciale, de relaţionare cu alte spaţii ale lumii".
El îşi doreşte ca Administraţia Prezidenţială să nu mai funcţioneze în Palatul Cotroceni şi ia în calcul restaurarea unei clădiri istorice, cu tradiţie, dintre cele care sunt lăsate într-o "paragină desăvârşită".
Nu în ultimul rând, Diaconu a reiterat faptul că, în cazul în care nu va câştiga alegerile, nu va intra într-un partid politic, ci va continua să rămână independent, aşa cum şi-a asumat încă din 2014, când a fost ales în Parlamentul European.

Lasă un comentariu