Evenimentul zilei

Sam09212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Interviu Evadare în ,,Grădinile fermecate” ale Cezarei Kolesnik (GALERIE FOTO)

Evadare în ,,Grădinile fermecate” ale Cezarei Kolesnik (GALERIE FOTO) Recomandat

01 Iulie 2016 - 

Interviu realizat de Ioana Revnic (Oradea- România)

Recent, picturile Cezarei Kolesnik au fost expuse în Parlamentul European de la Bruxelles, în cadrul expoziției Two countries, one soul, care a reunit lucrări ale câtorva artiști plastici din Republica Moldova și din România. Din Republica Moldova au mai participat Vasile Botnaru (grafică în vin) și Eugeniu Gorean (acuarelă), iar din România – sculptorul Sorin Purcaru. Gazda evenimentului a fost doamna Monica Macovei, europarlamentar, manifestarea fiind organizată de echipa cabinetului domniei sale. 

Basarabeanca Cezara Kolesnik A făcut la Chișinău o parte din studiile în domeniul artelor plastice. În 2000 a plecat din Republica Moldova, ca să studieze în Franța. A absolvit un master la Sorbona, a ales să locuiască o veme la Paris, iar acum s-a stabilit în Belgia. De-a lungul timpului, lucrările ei au fost expuse în capitala Franței, la Bruxelles, la Istanbul, Amsterdam, Lausanne, Dijon, București, Chișinău.

Cea mai nouă serie de lucrări ale pictoriței Cezara Kolesnik se numește Grădinile fermecate. Un univers luminos, plin de gingășie și de culoare, în care copiii sunt stăpâni. 

,,Câteodată vreau sa trăiesc doar în picturile mele...”

–  Să pornim chiar de la afirmația de pe Facebook, transformată în pretext al dialogului nostru: ,,Câteodată vreau să trăiesc doar în picturile mele”. În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești – acum? De ce? 

– Rețelele de socializare există pentru a împărtăși o stare sau un sentiment de moment. În acel moment, cred că îmi era foarte dor de soare (fiindcă aici, în Belgia, soarele apare rar), dar cred ca era și "ras le bol"-ul cum zic francezii… Eram sătulă de toata foiala din jur: campionatul de fotbal, politica din Patrie, declarațiile absurde ale politicienilor moldoveni; de toate aceste informații cotidiene inutile care roiesc în jur și de care e bine să te debarasezi, fiindcă te parazitează. Când am scris notița pe Facebook, aveam acel sentiment ca aș vrea să mă scufund total în picturile mele, ca într-o mare, și să nu mai aud niciun zgomot. M-aș fi refugiat mai ales în ultimele picturi ale mele – în Grădinile fermecate. Această serie de lucrări noi e, de fapt, amintirea unei zile anume. O zi scăldată în acel soare care exista în copilărie. Și în acea plenitudine pe care nu ți-o poate fura nimeni. În anume acea singurătate care pentru mine e sinonimă cu dialogul interior și cu o liniște absolută. Îmi închipui că grădinile Paradisului ar trebui să fie ca niște gradini secrete ale copilăriei.

–  În ce pictură a ta ți-ar plăcea să trăiești când ești: fericită; îndrăgostită; împlinită; înțeleasă; disperată; solitară; neînțeleasă; respinsă; abandonată? 

– Foarte grea întrebare, cu o multitidine de răspunsuri posibile. Sincer, nu mă prea recunosc în multe din stările enumerate mai sus. Disperarea, abandonul, respingerea și neîntelegerea sunt stări și momente de ruptură interioară, care se depășesc doar prin lucrul asupra propriei pesoane, asupra modului tău de a gândi și de a reacționa. Nimeni nu-ți poate aduce fericirea în brațe, fericirea vine din interior. Pentru ea trebuie să construim un cuibușor cald, în care să o păstrăm și să o creștem. Eu încerc să trăiesc cât mai mult în prezent și încerc să modelez acest prezent fără a cădea în extreme. Mi-a trebuit mult timp să înțeleg lucruri atât de simple, dar esențiale echilibrului interior. Deci, la întrebarea ta aș răspunde din nou: Oricând aș evada în picturile din ultima serie pe care am realizat-o – în Grădinile fermecate. E starea care îmi corespunde cel mai bine în acest moment.

– Arborii tăi au culoarea așteptarii, a speranței, a melancoliei, a răbdării, a prieteniei, a bucuriei… Ce culoare au, pentru tine: furia; intransigența; revolta; abandonul; exaltarea; neputința; tandrețea; acceptarea; neacceptarea; devotamentul; singurătatea; cruzimea; moartea; libertatea; înstrăinarea?

– E puțin stranie pentru mine această listă de stări și de cuvinte contradictorii. Dacă citești și examinezi atent lucrările mele, ai să observi că nu am nicio temă legată de furie, revoltă, neputinta, moarte, înstrăinare – toate aceste trăiri apăsătoare, cu o încărcătură negativa. Aș scoate din aceasta lista doar singuratatea si libertatea care sunt doua stări foarte strâns legate. Cât despre abandon, acceptare, devotament și tandrete, vorbește seria Odă Copilăriei, realizată în 2009, în care găsești copii-simbol al acestor stări.

–  Picturile tale în care apar copii (că e vorba de acelea cuprinse în ciclul Odă Dopilăriei, că e vorba de cele din seria dragonilor visători sau de altele – cu grădinile fermecate, locuite tot de copii) mă fac să mă gândesc la ingenuitate, la vulnerabilitate, la duioșie, la interiorizare. Desigur, copilăria înseamnă ȘI unele din aceste lucruri. Cum îți păstrezi și cum îți aperi tu ingenuitatea, duioșia, în lumea aceasta, de un pragmatism feroce?

– Îmi este încă greu să înțeleg lumea în care trăiesc, mă obosesc superficialitatea, politica, războaiele, agitația, batjocora față de oameni, față de animale, față de natură… Câteodată vreau sa trăiesc doar în picturile mele... Să mă izolez pe insula mea de căldura și culoare. Sunt, cred, o norocoasa că pot să pictez si că pot evada cât îmi doresc, într-o lume mai bună, mai colorată și mai umană. Fiecare pictură nouă e, pentru mine, o ușă care se deschide înspre această lume, de asta continui să pictez. Pictând, revin la sursa energiilor interioare, îmi amintesc cine sunt eu și ce vreau să transmit altora… 

,,Avem rădăcini, dar trebuie să învățăm să zburăm.”

– Cineva te-a întrebat cândva unde te simți acasă. Ai răspuns că ești ca un melc – casa ta e mereu cu tine. Ce  amintiri ale tale, ce culori, ce emoții ai lua cu tine, dacă ți s-ar cere să te muți undeva, păstrând doar aceste lucruri?

–  Sunt ca un melc sau ca un nomad… Anul acesta vor fi 17 ani de când am plecat din Republica Moldova. Mutări au fost multe și diverse, mereu a fost nevoie să renunț la ceva. Cu timpul, am înțeles că tot ce e mai important e doar în interiorul tău, iar  această ,,bogăție” nu ți-o poate lua nimeni și nu o poți lăsa nicăieri. Atașamentul față de lucruri și față de oameni, sentimentul că nu te poți despărți de una sau de alta niciodată, iarăși sunt stări care trebuie înțelese și depășite. Lucrurile sunt perisabile; omenii – muritori; sentimentele – trecătoare. Toți ne temem să pierdem ceva sau pe cineva, când – de fapt – cel mai important e să nu ne pierdem pe noi înșine.

– La ce nu ai putea să renunți niciodată, oriunde te-ai muta, cu casa ta cu tot? 

– La toate experiențele pe care le-am avut. Aceasta e comoara pe care o port cu mine!

– Spune-mi, te rog, câteva avantaje și dezavantaje ale faptului că ești basarabeancă, prin străinătățuri. 

– A fi basarabeancă, moldoveancă sau cetățean al Republicii Moldova (nici nu mai știi care e formula politic corectă)… N-aș numi acest lucru avantaj sau dezavantaj, fiindcă nu naționalitatea îți aduce succes, înțelegere, armonie sau prieteni, ci doar personalitatea ta, care poate fi interesantă sau banală. Cel mai complicat este să-ți găsești rostul și locul. Locul se mai poate schimba pe parcurs, desigur, fiindcă locul potrivit e acela unde te simți în largul tău, iar dacă această stare – benefică – de lucruri se schimbă, atunci trebuie să schimbi și locul.

– Cum te simți la Chișinău, în postura de artist școlit și stabilit în străinătate?

– La Chișinău petrec foarte puțin timp. Mai ales în ultimii pot să spun că am petrecut doar câteva ore din scurta vacanță anuală în Moldova. Pentru mine, Chișinăul și-a pierdut șarmul. M-am înstrăinat de el. Există – frumos – doar în amintirile mele și, probabil, în cărțile tatălui meu. E straniu să văd un Chișinău suprapopulat și o țară întreagă pustie. Din această cauză, nu am cum să mă simt la Chișinau decât decepționată. Revenind pe tărâmurile baștinei, prefer să stau la țară și să respir aer tare; să dorm privind cerul înstelat; să am discuții simple și vesele în lungile seri de vară, cu vecinii și cu cei câțiva prieteni care au mai rămas în țară.  Mângâierea mi-o gasesc la Cornești, în locul nașterii mele, unde mă simt din nou copil. Îmi lipsește cerul de august, din satul meu. Acolo, ți-am mai spus, obișnuiesc să dorm afară. Daca aș avea o iurtă, aș dormi în grădină.

- Cum te-a sprijinit, cum te încurajează familia ta de sânge? 

- Într-o bună zi, se-ntâmplă să crești. Iar acest lucru presupune să te distanțezi, să tai cordonul imaginar care te ținea legat de ai tăi. Distanța și anii au făcut să îmi mișc viața ca pe o insulă plutitoare, să am libertatea de a spune, de a crea, de a gândi și a acționa după propriul meu ,,ghid interior” și acest lucru e cel mai importat pentru mine. De multe ori, familia, tradițiile, rudele te împiedică în evoluția personală (nu generalizez, dar deseori e așa). Te impiedică să spui sau să faci ce îți place. În cazul meu, părinții mi-au susținut aspirațiile artistice și aspirația de a pleca. Dar libertatea are un preț…și nu oricine e gata să și-l asume. Avem rădăcini, dar trebuie să învățăm să zburăm. Să evadăm din orice situație sau din orice loc care ne face prizonieri. Eu cred profund în libertatea spiritului. 

– Cum arată spațiile tale de evadare, din viața de zi cu zi?

– E necesar un echilibru între atelier și casă; între pisica și câinele meu; între vizite, lecțiile de artă și momentele doar pentru mine și cu mine, în spațiul meu vital, de creație. Pot evada și până la colțul străzii, pentru o  bere cu prietenii de aici, e tot o evadare din ,,cotidianul artistic”. Dar cel mai mult îmi place să evadez în somn, în vise și în pictură.

– Unde anume îți place să evadezi mi-ai spus. Dar CUM îți place să faci acest lucru – nu. 

– Evadare era tilul unui tablou de-al meu: un cal roșu care fuge și o fată pe spatele lui, culegând stele. Cred că, pentru mine, evadarea nu mai e atât de fugitivă și violentă ca înainte. Prefer să închid ochii și să evadez… Evadarea de-acum e undeva, în interiorul meu.

 

Lasă un comentariu