Evenimentul zilei

Joi12122019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Viata Afişez elemetele după tag: asociatia militarilor veterani și veteranilor cu dizabilitați „sfantul mare mucenic dimitrie izvoratorul de mir”

Suntem la Arcul de Triumf din București, acolo unde vă așteptăm mâine alături de noi să sărbătorim cea mai importantă zi a tuturor românilor!

Publicat în România

Misiunile executate în Afganistan le-au lăsat urme adânci, dar nu s-au dat bătuți. Astăzi, cinci militari veterani răniți în teatrele de operații au revenit pentru câteva zile în Kandahar, Afganistan, în cadrul programului „Recuperarea memoriei”, așa cum au făcut alți nouă militari veterani în octombrie 2016. Programul este dedicat militarilor răniți care erau în stare extrem de gravă în momentul evacuării medicale.

Publicat în România

Cu ocazia Zilei Veteranilor, sărbătorită în fiecare an la 11 noiembrie, atât în Bucureşti, cât şi în garnizoanele în care există unităţi militare care au executat misiuni în Teatrele de Operaţii vor fi organizate ceremonii militare religioase şi culturale.

Publicat în România

Plutonierul Butoi Ionuț-Claudiu a fost grav rănit în Teatrul de Operațiuni din Afganistan în anul 2008, însă a avut puterea să meargă mai departe, privind viața ca pe un dar divin. A rămas într-un scaun cu rotile, fără mobilitate de la buric în jos  și dependent de insulină având diabet din cauza stresului. Este încă militar activ, membru de onoare al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) , a luptat în continuare să își recapete echilibrul, s-a recăsătorit și are o familie minunată și părinți spirituali care-i stau mereu aproape cu un sfat și o vorbă bună. Și-a găsit ancore de care să își lege viața iar sportul a fost una dintre ele. Acum, are un nou țel în viață: în septembrie, să poarte drapelul național la Jocurile Paralimpice de la Toronto – Canada. Povestea de viaţă este absolut impresionantă şi cu lacrimi în ochi afli cum a renăscut în ciuda tuturor dramelor….

Publicat în România

Zi de zi ne plângem de greutățile vieții, avem nemulțumiri, comentăm și ne lamentăm pentru că nouă ni se pare că viața a fost nedreaptă cu noi. Nu de puține ori ne-am întrebat „de ce Doamne?”, nu de puține ori, fiecare dintre noi, am spus că „asta-i viața, crucea pe care trebuie s-o ducem”. Ei, bine, astăzi m-am hotărât să vă ofer povestea unui veteran român care a luptat în Teatrele de Operații. Despre viața lui Ionuț Claudiu Butoi pe care eu aș împărți-o în două. Una bună și una rea.

Publicat în Viata

Pagina 1 din 2