Evenimentul zilei

Joi07092020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Viata Afişez elemetele după tag: roman

„Ambasada României la Paris are în atenţie evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 3 noiembrie între localităţile Amiens şi Saint-Quentin, Republica Franceză. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate”, a transmis MAE. 

Publicat în România

Un militar român a murit joi, în Afganistan, în urma exploziei din capitala afgană Kabul, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare.

Publicat în România

Întâlnirea dintre cei doi lideri va avea loc la Casa Albă, pe 20 august 2019, anunță oficialii americani.

Publicat în România

La 10 ani de la ultima licitație pentru concesionarea unor perimetre petroliere în vederea explorării și exploatării, statul, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pune pe masă încă 28 de perimetre, din care 6 offshore.

Publicat în România

Jake Gyllenhaal va produce şi va face parte din distribuţia "Lake Success", un serial HBO bazat pe romanul lui Gary Shteyngart, care a participat şi la scrierea scenariului, alături de Tom Spezialy.

Publicat în Panorama

Pagina 1 din 33